adio-ii spun iubirii

Sunt o masca si asa voi fi de acum incolo,vreau sa ma ascund si acolo voi ramane ascunsa, intr-o zi de toamna, pe un hol al Universitatii Nicolae Titulescu…pierduta intr-o stare de vid, de neinteles si de uitare.

Pumnalul pe care l-ai infipt in inima mea, tu cruda realitate, m-a oprit acolo,pe acel culoar al rolurilor,acolo stau si acolo voi ramane pana cand ii voi da vietii mele o noua semnificatie,cea a maturitatii.

Uit de copilarie, o pastrez acolo pentru ziua in care voi sti sa fac diferenta intre bine si rau, intre mine si tine, intre vis si realitate.

Un vis pentru care traiesc de atat timp, un vis ce ma face sa astept venirea serii, un vis ce ma face sa vreau intunericul deasupra luminii, a soarelui si a vietii.Sunt o fiinta nocturna si asa voi ramane,dar pana atunci voi incepe sa ma obisnuiesc si cu ziua, realitatea, maturitatea…si lumina.

Lumina ce se ascunde in spatele ochilor mei intunecati de atatea vise netraite, de atat somn nedormit.Azi las doliul pentru alb, las visul pentru adevar si te las pe tine prada uitarii, dulce si eterna iubire.

Continuu sa visez!

…fara sa stiu ca fac asta, fara sa simt ca am de ce sa zambesc si atunci de ce zambesc?Zambesc pentru ca imi apare in minte fata ta,zambetul tau si pentru ca imi amintesc de toate lucrurile marunte pe care le dezbatem.

Zambesc pentru ca port in mine un sentiment ce nu ma lasa sa fiu trista,ce ma duce cu gandul aievea, la povesti cu zane si dragoni, la zile frumoase si inocente din copilarie.

Privirea ta ma duce cu gandul la un obicei prost al copilariei-mergeam desculta prin ploaie.Stiam ca nu aveam voie, dar era mai presus de mine, era un deliciu si o incantare.Asa este si povestea mea cu a ta, stiu ca nu se poate, dar totusi nu ma pot abtine la a incerca sa fiu fericita.Stiu ca ma vei trezi din visare si ma voi vedea nevoita sa ma intorc la cruda realitate.

Astept in seara si in frig un semn de fericire, stau cu telefonul in mana de frica ca nu voi auzi, am renuntat si la obiceiul meu zilnic de a asculta muzica, numai sa aud acel semn…Nu vine si imi intorc privirea spre cer,gandindu-ma la tine.Vad luna care sta acolo trista, fara a fi intreaga si ma gandesc ca este ca mine, ca tine, dar nu ca noi doi.Noua ne lipseste acea parte care sa ne faca fericiti, acea jumatate prin care sa devenim o luna plina.Din fericire pentru ea, o data pe luna atinge plenitudinea,se intregeste.Din nefericire pentru noi, inca nu am gasit modalitatea de a fi intregi nici macar o data pe luna, daramite pentru o viata intreaga!

Luna plina ce-mi aduce aminte de tine…si de serile noastre nedormite!Nici aceasta seara nu va fi dormita…dupa discutia noastra nocturna, iar voi numara oitile in gand si ma voi holba la tavan.