un parc ramane-un parc sau poate nu???
parcul carol, orele 20, intr-o seara friguroasa de februarie…am luat primul contact vizual cu aceasta necunoscuta din viata mea pana in acel moment si am ramas uimita.nu credeam ca a mai ramas ceva in acest oras care sa ma uimeasca si sa imi produca atata fericire vizuala doar prin simpla existenta.
inconjurandu-ma de cladiri, de nou si vechi, am uitat ca exista si lucruri noi care te pot uimi, alaturi de forturi si obiecte arhitecturale vechi…am facut drumul de sus de la monumentul ostasului necunoscut pana la palatul poporului cu privirea de zeci de ori, insa niciodata nu a fost suficient!parcul este superb seara, lacul parca luase foc prin reflectarea felinarelor…
acolo sus m-am simtit deasupra lumii, ma amuzam singura de cei care erau jos, la baza scarilor si care pareau niste furnici…eram stapana lumii, a lumii mele!am simtit atunci puterea de a-mi indrepta pasii spre necunoscut, ochii spre incantare si inima spre un inger zambitor!
inima mi-a fost inundata de fericire, in timp ce stateam pe malul lacului in bratele tale si iti auzeam soaptele in minte.acolo totul e altfel, acolo suntem noi doi si lumea noastra, uitam de probleme, uitam de audienta si devenim noi doi, desi acest lucru se intampla o data in viata, desi a durat doar doua ore.
a fost suficient sa gust o singura data din fericire!stiu ca este ceea ce vreau, dar momentan suntem eu si tu intr-un parc, pe marginea unei ape inflacarate, plimbandu-ne de mana.suntem eu si tu pierduti intr-o imbratisare calda, intr-un sarut!
…a fost magia parcului, a fost magia unui nou contopit in vechi, a unui cer plin de luminite de foc…a fost si va ramane o amintire frumoasa, alaturi de cele vechi si de cele noi care vor veni…
