a mon avis, l’amour…

iubirea este visul oricarui om, este acel termen care defineste si completeaza intru totul sufletul nostru si poate pentru anumite persoane este tot ceea ce asteapta o viata intreaga.

nu vrem sa stim decat ca persoana pe care noi o iubim ne impartaseste sentimentele si ne respecta atat pe noi, cat si relatia noastra.

iubirea este acel sentiment care te face sa zbori, atunci cand iti este impartasita si acel iad, cand nu poti sa fii langa persoana iubita sau cand aceasta din urma nu te doreste langa ea.stiu multe cupluri care se iubesc, dar care din mai multe motive nu au putut fi impreuna…exista acea scanteie, dar in momentul in care nu apare si compromisul, scanteia seaca!

eu am realizat ca imi este impartasita iubirea in momentul de cumpana al vietii mele, in momentul pe care il consideram a nu mi se intampla si mie.atunci am realizat cu adevarat ca el ma iubeste.

in ziua de paste, mergand cu familia mea spre bunici pentru a le aduce si lor o bucurie, am avut un accident de masina.eu am fost cea puternica pentru toti, am stiut sa fiu langa ei, desi sufletul in mine era mort, desi cum inchideam ochii retraiam scena accidentului, desi nu-mi doream decat sa ma trezesc si sa zic “a fost doar un cosmar!”.ei bine nu a fost un cosmar, dar acele zile de cumpana pentru familia mea au fost o revelatie.

persoana pe care eu o iubesc a stiut sa fie langa mine si sa imi aduca increderea in mine atunci cand clacam.a stiut sa fie langa mine asa cum nimeni nu mai fusese pana atunci:tot timpul langa mine, cu mine si pentru mine.in acele momente, mi-a aratat ca nu conteaza persoana lui, relatia noastra, cat eu ca individ!

mi-a aratat ca momentele de pana atunci si pe care le-am impartit erau un nimic in comparatie cu ce inseamna iubirea lui.pe ea stiu sigur ca nu as schimba-o pentru nimic in lume.

suntem prieteni, iubiti, colegi!ne petrecem timpul impreuna, ne facem planuri pentru un viitor comun, atat ca indivizi, dar ca si pereche.ne facem griji unul pentru celalalt, doar stim ca impreuna vom trece peste toate hopurile din fata noastra!

mi-l doresc in viata mea, dar stiu ca dragoste cu sila nu se poate.daca ne este dat sa fim impreuna, pana la urma acest lucru se va intampla.nu pot sa ma agat de o relatie, nu pot sa oblig o persoana sa simta acelasi lucru ca si mine.am descoperit ca nu toti iubim la fel si ca fiecare iubeste in felul lui, dar asta nu inseamna ca nu iubeste!

eu stiu ca ma iubeste, ca simte aceeasi emotie si bucurie cand ne revedem, ca ii este dor de mine in momentele noastre de departare, stiu multe, dar sper sa ajung intr-o zi sa il cunosc si pe el, cu adevarat!

recunosc, nu este totul roz, avem si noi momentele noastre de cumpana, cu micile certuri-glumitele lui inocente versus interpretarile mele odioase, dar mereu o scoatem la capat!mereu stim sa lasam de la noi, sa nu ne aratam adevaratii colti, pentru ca la baza unei relatii, exista compromisul!

poate nu avem nimic palpabil in viata, dar ne avem pe noi si stiu ca atunci cand am nevoie de el, e suficient sa ii spun prin ce trec si el va sti sa fie langa mine.ma iubeste, il iubesc si stiu ca asta e iubire!

ce mult te-am iubit

creez inca o legatura cu trecutul, cu acel trecut pe care de multe ori am vrut sa il uit, sa il las in urma mea ca o amintire ce trebuie uitata.numai ca acel trecut este cel care mi-a dat intelepciunea sa imi aleg drumul in viata, sa stiu sa nu mai repet aceleasi greseli, sa fiu cea de altadata, dar total diferita, pentru ca adevarul este ca mereu am sperat sa revin la fericirea de atunci, doar ca aceea nu era fericire.

acum stiu ce inseamna fericirea, stiu ca ceea ce credeam pe atunci ca fiind iubire, era iluzia unei varste fragede si a unui romantism exacerbat, dar totusi…

unde raman planurile, visele de fericire?

raman in neant, pentru ca acele planuri trecute si nicicand implinite ma fac pe mine neincrezatoare in pasii pe care ii fac.simt frica si neputinta ca facand parte din viata mea.

pe atunci nu era asa, poate pentru ca simteam ca datorita acelei iubiri, nimic nu ma poate atinge.pe atunci nu stiam ca doar un simplu cuvant poate face din ceva frumos, un cosmar care sa te chinuie intreaga viata.pe atunci…

nu stiam rautatea celor din jur, nu stiam slabiciunile, vanitatea omului, dar nu stiam ce inseamna fericirea si implinirea unei imbratisari, a unui zambet pe fata persoanei iubite.

acum stiu si , desi greselile trecutului ma urmaresc si chinuie in continuare, simt fericire si implinire cand stiu ca el este langa mine si ca pasii pe care ii facem impreuna, raman impietriti in inimile noastre si in prezent.

mi-e frica de planuri si de pasi gresiti, dar asta pentru ca nu vreau sa pierd ceva ce am construit din iubire.

am iubit, amintirea acelei iubiri ramane in mine, doar ca ea este inlaturata cu fiecare sarut si zi pe care le petrec in bratele iubitului meu.amintirile dureroase sunt inlocuite de fericire.ce altceva mi-as putea dori???

poate…

altar din urne

framantari ce sting ale tale goale gene

si-un murmur ce coboara si se lasa,

e un munte de iubire ce se vrea arsa

pentru ale tale visuri in albele urne.

iubirea imi este mormant si-altar

crucea de smoala pe care-o gasesc

in orice sarut ce mi-l arunci in dar.

nu stii ca tu sadesti si eu privesc.

o lupta, un duel din care noi doi-

vom sfarsi mai mult decat eroi!

colectionez obiceiuri rare

muzele mele sunt atat de simple si comune, eu si de la un fir de ata incep o odisee de ganduri, de idei.defectul meu este ca am o imaginatie bogata, uneori prea bogata!scriu, visez, dar imi imaginez si mai multe.e un fel de vis cu ochii deschisi…trantita pe pat, cu picioarele in aer, rezemate de perete, ascultand mereu muzica.

am o boala pe care doctorii o numesc boala inimii, numai ca la mine se manifesta intr-un mod aparte…ma indragostesc foarte repede…ma indragostesc de tot soiul de baieti, de obiecte, de sentimente.cred ca cea mai importanta” indragosteala”  de-ale mele este cea pentru iubire.sunt indragostita de iubire…e starea mea naturala si nu as schimba-o pentru nimic in lume.ma indragostesc de tot soiul de baieti…ei, cred ca asta e dilema vietii mele…cum vin in inima mea, asa si pleaca.dau peste tot felul de ciudatenii, nu ca eu n-as fi ciudata, dar tot caut si nu il gasesc pe acela.numai ca este asa cum spune a mea mama “ce-i al tau, nimic nu ti-l va lua”.in cazul de fata este cine si da, recunosc, cred in destin.stiu ca multe ni le facem noi cu ale noastre manute, dar mai stiu ca si acolo undeva e desenat un drum pe care trebuie sa il urmam.

ma indragostesc de un cantec, il ascult pana la epuizare, nu il mai ascult o vreme si dupa il las uitat in playlist, dar conteaza cel mai mult ce simt atunci cand il ascult.in afara de faptul ca ii exasperez pe jumatate din cei din jur tot ascultand aceasi melodie, ii mai stresez cantand.n-am voce pentru cantat.insa vocea mea suna divin la telefon.mi s-a spus ca flirtez cu telefonul cand se afla in mana mea…nu recunosc decat o parte din repros-faptul ca stau cu telefonul in mana, parintii mei iubesc cu ghilimelele de rigoare facturile mele de la telefon.cum zice mama iar :”ma uit cu telefonul in mana”.

ma indragostesc de anotimpul toamna, de gradina botanica si de tot ce tine de cuvantul parc…as vrea zile lungi de toamna sa ma tot plimb prin parc si sa raman uitata acolo.

ma indragostesc de tot felul de obiecte de vestimentatie verzi, iubesc verdele, dar in garderoba mea sunt putine lucruri de aceasta culoare..probabil si pentru ca imi plac mai mult cum vin pe ceilalti decat pe mine.

ma indragostesc de povesti de dragoste care imi raman in minte…una este mai presus de celelalte si, desi e moarta,  intr-o zi toti o vor afla si o vor vedea scrisa.stiu insa ca pe mine ma impresioneaza si acum, desi nu a fost la fel de puternica si intensa ca cea a lui Romeo si a Juliettei.

ma indragostesc de gangurit de bebelusi, de fetele lor inocente si zambitoare…rad cu toata fata, au trasaturi luminoase si ochi curati.nu e nimic rau pe fata lor, doar o mare de fericire.eu as vrea sa ma scufund in acea mare de fericire…dar asta sunt eu! 

m-am indragostit si acum iubesc un inger zambitor…pentru ochii lui verzi, pentru zambetul lui fericit, pentru cicatricea mica de pe obrazul stang care devine aproape invizibila cand rade…il iubesc pentru incapatanarea lui, pentru ideile ciudate despre lume, pentru poeziile lui pline de muze, pentru tot ce se ascunde in mintea lui, pentru ca are demonii lui cu care se lupta in fiecare zi, pentru faptul ca vrea sa se mentina la suprafata in realitatea care il inconjoara…si in sfarsit cel de-al zecelea “pentru” -imbratisarea lui care imi da curaj sa infrunt lumea… 

sunt doar zece “pentru”, sunt” zece intamplari ciudate si o minune”…tu esti eroul meu si asa vei ramane!tu esti un alt obicei de-al meu, numai ca tu esti unicat! 

ce se intampla…?

sunt in fata unei rame frumoase in care apare un cuplu reusit, doar in aparenta insa. cine o vede ar putea zice ca se iubesc atat de mult.da, da, cum sa nu?ca ea ar fi gata sa isi dea viata pentru el si ca el ii pune lumea la picioare…

ce ras ma pufneste la aceste ganduri hidoase, grotesti….de unde atata iubire, mai ales ca este o relatie care trece prin pauze in fiecare an, cand ea, scumpa de ea, se indragosteste de un altul.dar se intoarce cu coada intre picioare de fiecare data, cand i se dau papucii.se intoarce la el; de patru ani tot se intoarce la el.

nu conteaza acum povestea lor de dragoste, nu vreau sa analizez motivele pentru care ea face asta si ce este in capul lui de o vrea mereu inapoi…vreau sa subliniez rostul unei relatii.

pe langa ei ma uit la poza pe care am facut-o bunilor mei prieteni…ei se cearta ca sunt: orgoliosi-ea si gelosi si posesivi-el.combinatia perfecta!dar la fiecare cearta si discutie a lor imi astup urechile si le vad fetele…fete de indragostiti, de oameni fericiti care ascund in spatele unor certuri- sentimente adevarate, temeri si sperante de fericire.

deci avand cele doua exemple cu “asa nu” si “asa da”, mai ramane sa ma gandesc ce se afla in spatele acestor relatii, ce ramane in urma lor cand se destrama?

te indragostesti de una din multele fete ale iubitului tau si realizezi ca o data cu trecerea timpului, el s-a schimbat, ca nu mai este cel pe care il stiai…dar oare mai este ceva din tine, cea de care el s-a indragostit?

spunem de fiecare data ca ajugem sa iubim felul celuilalt de a fi, dar stiu ca de multe ori, ne schimbam fara sa vrem si chiar, fara sa vrem, incepem sa il modelam pe celalalt dupa idealul nostru de partener…

ce se intampla cand tu te-ai indragostit de un capos, pletos si foarte rocker si cu timpul el se schimba…este mai maleabil, tuns periuta si ii place muzica pe care acum o ascultati impreuna si aia sigur nu e rock?

ce se intampla cand tu te agati de o relatie care nu merge nicaieri?ce se intampla daca tot te intorci la acel iubit din tinerete si te agati doar de o amintire pentru ca acum ti-e frica sa faci un pas inspre necunoscut, sa iesi la agatat si sa stii sa zambesti frumos unui necunoscut?da, asa e, e greu sa pasesti in necunoscut si ce fata merge la agatat?!

chiar asa ce fata merge la agatat?nici una….cum sa nu!?

ce se intampla cand tu plangi dupa o persoana care sa te domine si cand in sfarsit gasesti pe cel care sa iti tina piept, ti-e frica sa incerci sa ii arati lumea prin ochii tai?

ce se intampla?…cred ca voi ramane cu aceasta intrebare si raspunsul…va ramane aici.e greu de acceptat un astfel de raspuns, chiar si pentru mine.

raspunsul e ca nu trebuie sa iti fie frica sa iubesti din nou, nu trebuie sa iti fie frica sa pasesti intr-o mare de necunoscuti.sigur acolo, undeva, cineva se gandeste la idealul lui de iubit/iubita si te cauta si te vrea pe TINE!

important e sa stii sa iti dai o sansa si sa stii sa renunti atunci cand trebuie, cand deja este cazul sa ii dai drumul, doar il vrei fericit/fericita cu si fara tine…

daca iubesti o persoana cu adevarat si vrei ca aceasta sa fie cu adevarat fericita, trebuie sa stii sa ii dai drumul.sa stii sa faci totul si pentru fericirea ta.

inceputul e greu, e dificil, dar cred ca merita sa te duci unde te duce drumul tau in viata.pune in balanta: tu alergand dupa o relatie, agantandu-te dupa ceva frumos, care a trecut si tu mergand spre o usa in spatele careia chiar iti poti gasi “fericirea”, indiferent de forma pe care o va imbraca.