un parc ramane-un parc sau poate nu???

parcul carol, orele 20, intr-o seara friguroasa de februarie…am luat primul contact vizual cu aceasta necunoscuta din viata mea pana in acel moment si am ramas uimita.nu credeam ca a mai ramas ceva in acest oras care sa ma uimeasca si sa imi produca atata fericire vizuala doar prin simpla existenta.

inconjurandu-ma de cladiri, de nou si vechi, am uitat ca exista si lucruri noi care te pot uimi, alaturi de forturi si obiecte arhitecturale vechi…am facut drumul de sus de la monumentul ostasului necunoscut pana la palatul poporului cu privirea de zeci de ori, insa niciodata nu a fost suficient!parcul este superb seara, lacul parca luase foc prin reflectarea felinarelor…

acolo sus m-am simtit deasupra lumii, ma amuzam singura de cei care erau jos, la baza scarilor si care pareau niste furnici…eram stapana lumii, a lumii mele!am simtit atunci puterea de a-mi indrepta pasii spre necunoscut, ochii spre incantare si inima spre un inger zambitor!

inima mi-a fost inundata de fericire, in timp ce stateam pe malul lacului in bratele tale si iti auzeam soaptele in minte.acolo totul e altfel, acolo suntem noi doi si lumea noastra, uitam de probleme, uitam de audienta si devenim noi doi, desi acest lucru se intampla o data in viata, desi a durat doar doua ore.

a fost suficient sa gust o singura data din fericire!stiu ca este ceea ce vreau, dar momentan suntem eu si tu intr-un parc, pe marginea unei ape inflacarate, plimbandu-ne de mana.suntem eu si tu pierduti intr-o imbratisare calda, intr-un sarut!

…a fost magia parcului, a fost magia unui nou contopit in vechi, a unui cer plin de luminite de foc…a fost si va ramane o amintire frumoasa, alaturi de cele vechi si de cele noi care vor veni…

colectionez obiceiuri rare

muzele mele sunt atat de simple si comune, eu si de la un fir de ata incep o odisee de ganduri, de idei.defectul meu este ca am o imaginatie bogata, uneori prea bogata!scriu, visez, dar imi imaginez si mai multe.e un fel de vis cu ochii deschisi…trantita pe pat, cu picioarele in aer, rezemate de perete, ascultand mereu muzica.

am o boala pe care doctorii o numesc boala inimii, numai ca la mine se manifesta intr-un mod aparte…ma indragostesc foarte repede…ma indragostesc de tot soiul de baieti, de obiecte, de sentimente.cred ca cea mai importanta” indragosteala”  de-ale mele este cea pentru iubire.sunt indragostita de iubire…e starea mea naturala si nu as schimba-o pentru nimic in lume.ma indragostesc de tot soiul de baieti…ei, cred ca asta e dilema vietii mele…cum vin in inima mea, asa si pleaca.dau peste tot felul de ciudatenii, nu ca eu n-as fi ciudata, dar tot caut si nu il gasesc pe acela.numai ca este asa cum spune a mea mama “ce-i al tau, nimic nu ti-l va lua”.in cazul de fata este cine si da, recunosc, cred in destin.stiu ca multe ni le facem noi cu ale noastre manute, dar mai stiu ca si acolo undeva e desenat un drum pe care trebuie sa il urmam.

ma indragostesc de un cantec, il ascult pana la epuizare, nu il mai ascult o vreme si dupa il las uitat in playlist, dar conteaza cel mai mult ce simt atunci cand il ascult.in afara de faptul ca ii exasperez pe jumatate din cei din jur tot ascultand aceasi melodie, ii mai stresez cantand.n-am voce pentru cantat.insa vocea mea suna divin la telefon.mi s-a spus ca flirtez cu telefonul cand se afla in mana mea…nu recunosc decat o parte din repros-faptul ca stau cu telefonul in mana, parintii mei iubesc cu ghilimelele de rigoare facturile mele de la telefon.cum zice mama iar :”ma uit cu telefonul in mana”.

ma indragostesc de anotimpul toamna, de gradina botanica si de tot ce tine de cuvantul parc…as vrea zile lungi de toamna sa ma tot plimb prin parc si sa raman uitata acolo.

ma indragostesc de tot felul de obiecte de vestimentatie verzi, iubesc verdele, dar in garderoba mea sunt putine lucruri de aceasta culoare..probabil si pentru ca imi plac mai mult cum vin pe ceilalti decat pe mine.

ma indragostesc de povesti de dragoste care imi raman in minte…una este mai presus de celelalte si, desi e moarta,  intr-o zi toti o vor afla si o vor vedea scrisa.stiu insa ca pe mine ma impresioneaza si acum, desi nu a fost la fel de puternica si intensa ca cea a lui Romeo si a Juliettei.

ma indragostesc de gangurit de bebelusi, de fetele lor inocente si zambitoare…rad cu toata fata, au trasaturi luminoase si ochi curati.nu e nimic rau pe fata lor, doar o mare de fericire.eu as vrea sa ma scufund in acea mare de fericire…dar asta sunt eu! 

m-am indragostit si acum iubesc un inger zambitor…pentru ochii lui verzi, pentru zambetul lui fericit, pentru cicatricea mica de pe obrazul stang care devine aproape invizibila cand rade…il iubesc pentru incapatanarea lui, pentru ideile ciudate despre lume, pentru poeziile lui pline de muze, pentru tot ce se ascunde in mintea lui, pentru ca are demonii lui cu care se lupta in fiecare zi, pentru faptul ca vrea sa se mentina la suprafata in realitatea care il inconjoara…si in sfarsit cel de-al zecelea “pentru” -imbratisarea lui care imi da curaj sa infrunt lumea… 

sunt doar zece “pentru”, sunt” zece intamplari ciudate si o minune”…tu esti eroul meu si asa vei ramane!tu esti un alt obicei de-al meu, numai ca tu esti unicat!