ce mult te-am iubit

creez inca o legatura cu trecutul, cu acel trecut pe care de multe ori am vrut sa il uit, sa il las in urma mea ca o amintire ce trebuie uitata.numai ca acel trecut este cel care mi-a dat intelepciunea sa imi aleg drumul in viata, sa stiu sa nu mai repet aceleasi greseli, sa fiu cea de altadata, dar total diferita, pentru ca adevarul este ca mereu am sperat sa revin la fericirea de atunci, doar ca aceea nu era fericire.

acum stiu ce inseamna fericirea, stiu ca ceea ce credeam pe atunci ca fiind iubire, era iluzia unei varste fragede si a unui romantism exacerbat, dar totusi…

unde raman planurile, visele de fericire?

raman in neant, pentru ca acele planuri trecute si nicicand implinite ma fac pe mine neincrezatoare in pasii pe care ii fac.simt frica si neputinta ca facand parte din viata mea.

pe atunci nu era asa, poate pentru ca simteam ca datorita acelei iubiri, nimic nu ma poate atinge.pe atunci nu stiam ca doar un simplu cuvant poate face din ceva frumos, un cosmar care sa te chinuie intreaga viata.pe atunci…

nu stiam rautatea celor din jur, nu stiam slabiciunile, vanitatea omului, dar nu stiam ce inseamna fericirea si implinirea unei imbratisari, a unui zambet pe fata persoanei iubite.

acum stiu si , desi greselile trecutului ma urmaresc si chinuie in continuare, simt fericire si implinire cand stiu ca el este langa mine si ca pasii pe care ii facem impreuna, raman impietriti in inimile noastre si in prezent.

mi-e frica de planuri si de pasi gresiti, dar asta pentru ca nu vreau sa pierd ceva ce am construit din iubire.

am iubit, amintirea acelei iubiri ramane in mine, doar ca ea este inlaturata cu fiecare sarut si zi pe care le petrec in bratele iubitului meu.amintirile dureroase sunt inlocuite de fericire.ce altceva mi-as putea dori???

poate…

un parc ramane-un parc sau poate nu???

parcul carol, orele 20, intr-o seara friguroasa de februarie…am luat primul contact vizual cu aceasta necunoscuta din viata mea pana in acel moment si am ramas uimita.nu credeam ca a mai ramas ceva in acest oras care sa ma uimeasca si sa imi produca atata fericire vizuala doar prin simpla existenta.

inconjurandu-ma de cladiri, de nou si vechi, am uitat ca exista si lucruri noi care te pot uimi, alaturi de forturi si obiecte arhitecturale vechi…am facut drumul de sus de la monumentul ostasului necunoscut pana la palatul poporului cu privirea de zeci de ori, insa niciodata nu a fost suficient!parcul este superb seara, lacul parca luase foc prin reflectarea felinarelor…

acolo sus m-am simtit deasupra lumii, ma amuzam singura de cei care erau jos, la baza scarilor si care pareau niste furnici…eram stapana lumii, a lumii mele!am simtit atunci puterea de a-mi indrepta pasii spre necunoscut, ochii spre incantare si inima spre un inger zambitor!

inima mi-a fost inundata de fericire, in timp ce stateam pe malul lacului in bratele tale si iti auzeam soaptele in minte.acolo totul e altfel, acolo suntem noi doi si lumea noastra, uitam de probleme, uitam de audienta si devenim noi doi, desi acest lucru se intampla o data in viata, desi a durat doar doua ore.

a fost suficient sa gust o singura data din fericire!stiu ca este ceea ce vreau, dar momentan suntem eu si tu intr-un parc, pe marginea unei ape inflacarate, plimbandu-ne de mana.suntem eu si tu pierduti intr-o imbratisare calda, intr-un sarut!

…a fost magia parcului, a fost magia unui nou contopit in vechi, a unui cer plin de luminite de foc…a fost si va ramane o amintire frumoasa, alaturi de cele vechi si de cele noi care vor veni…

umbra imbratisarii tale

versurile in franceza au fost doar un inceput pentru gandurile mele, pentru dorul meu nestavilit de tine…e un dor ce pune stapanire pe fiecare parte de-a mea, cateodata ma umple de fericire, dar in acelasi timp ma umple de lacrimi ca in acest moment…

stateam si citeam primele noastre mailuri, chiar si primul nostru dialog si lacrimile au inceput sa curga necontenit…doar din vina ta!

ma uit in jur si totul imi aminteste de tine, as vrea sa scap de aceste amintiri, sa le pun intr-o cutie sa le las acolo si sa le scot doar atunci cand as sti ca ele imi fac bine, cand stiu ca ne-am bucura impreuna de ele.cred ca am incepe sa radem si sa nu putem sa ne oprim daca am citi acele mailuri si acel pact cu diavolul pe care eram gata sa il semnam.

sunt clipe minunate, au fost si vor fi in continuare in viata noastra!cel putin, pe mine ma vor bantui mereu, nu imi vor da pace, dar nici nu vreau asta.

suflul de primavara de afara este ca si sarutul tau…puternic, dar si suav.impreuna cu acele buze hazlii si imbratisarea ce nu ma lasa singura in miez de noapte, nu pot sa iti simt lipsa…

astept momentul cand ne vom regasi in lungile plimbari prin parcurile din Bucuresti, desi in suflet imi va ramane o plimbare printre fulgii de zapada, in plina iarna!te astept langa mine si stiu ca nu voi astepta in van!

vei veni, vei pleca, dar raman amintirile si cuvintele tale!ramai tu cu ai tai ochi verzi si eu care ma pierd in tine!!!mi-e dor de tine!!!

eu-masca de lut

o masca ce-mi ramane in suflet,

ce nu sta sa plece, nici sa para.

e o mare dintr-un bogat duet-

e cea ce tu visezi sau cea ce vrea sa dispara?

ma pierd in imbratisari uitate-n neant

si cad in ziua ce seamana a soare,

dar e doar o naluca in timp bufant

si eu astept sa-i par mai mult de-o floare.

prin colturi-nabusite in lutul aburind

ma uit in raze fara de asemanare

cu zoi arzand in focul ochilor lucind,

ce plang lacrimi si iubiri prea calatoare!

“pentru o persoana speciala”