Picioarele au ramas aceleasi, doua bete-nfipte-n fund, dar asta e, baietii din zilele noastre sunt fie niste huligani, fie niste balerine gratioase.

In cazul comportamentului, mi-ar placea sa cred ca de fiecare data cand te uiti la mine si imi zambesti, traiesti aceleasi sentimente de acum patru ani, dar si ca ma vezi numai pe mine.

Discutiile si geloziile, le-am dezvoltat impreuna in 4 ani, ele nefiind intre noi.Nu le regret pentru ca ne fac vietile mai frumoase si zilele mai putin monotone.

De fiecare data cand te revad, am aceleasi sentimente ca la inceput, anxietate pentru ca nu stiu daca vei ramane mereu langa mine, dar si fericire pentru ca esti al meu si asa vei ramane.

ma simt ca si cum atunci am dat si am putut sa dau tot ce era mai bun in mine, ca si cum acum duc o viata prea monotona ca sa scriu ceva extraordinar. gandesc in cuvinte minunate, dar cand vine timpul sa astern cuvintele pe foaie, ele nu-mi mai par minunate sau marete precum odinioara, ci sunt comune.

oare am devenit si eu comuna?oare tot ce visam o data ca va fi viata mea, acum este prea comun sa fie exprimat doar in cateva adjective, invective si prepozitii?

am avut parte de un an mai mult decat dificil, care m-a coborat din norisorul meu pufos direct in noroi.am fost tratata urat, lumea si-a batut joc de mine, m-a plimbat dintr-o parte in alta.in perioada asta, am trecut prin toate starile posibile, am trecut de la agonie la extaz.

acum am atins in sfarsit echilibrul, dar acest din urma an si-a lasat asupra mea o amprenta amara.ma simt ca si cum nimic nu ma va mai face sa rad cu sufletul, ochii mei si-au pierdut din stralucire si aspiratiile-ele au disparut demult.

cred ca m-am pierdut pe mine, acel copil care zambea in ciuda tristetii, care visa cu ochii deschisi si se visa intr-o mare de verde.

nu stiu cum va mai fi posibil si daca va fi posibil sa ma intalnesc cu mine, sa ma regasesc si adun din ruine. nu mai am rabdare, sunt pretentioasa si dificila, ma razgandesc la fiecare pas si nu pot zice  nici nu, nici da, ci mereu poate si nu stiu.

cum e posibil ca un an sa te schimbe, sa nu te mai faca sa visezi sau sa iti doresti sa visezi, dar sa nu mai poti. cateodata am cosmaruri, ma visez altcineva, mereu vesela si fericita, iar cand ma trezesc, am un sentiment de vinovatie pentru ca stiu ca acel vis nu se va indeplini niciodata.

acum imi plac lucrurile frivole si superficiale.lucrurile marunte care inainte ma faceau fericita, acum nu mai sunt, ma lasa doar cu un gust amar si ma irita.

oare m-am pierdut pe mine?

Oare ce am putut sa pierd ? Cum poti sa pierzi ceva valoros fara sa iti dai seama?

Nu imi pot da seama ce am pierdut, stiu doar ca sentimentul asta ma urmareste si nu imi da pace. De fiecare data ma uit in urma si nu pot realiza ce se intampla, ma simt neputincioasa si trista.

de o saptamana am ca “reminder” o aniversare care va avea loc pe 26 decembrie. nu, nu este Craciunul desi si cu privire la acesta am un “reminder”, doar este aniversarea noastra, a mea si a lui Cata!inca un an a trecut si s-a adaugat momentelor noastre impreuna.

trei ani dulci si frumosi care au trecut pe langa noi.nu suntem mai intelepti, mai frumosi sau mai bogati, suntem noi, la fel ca acum trei ani,  ca in a doua zi de Craciun!

deja am avut o pre-petrecere a aniversarii noastre sambata trecuta, cand am stat si am dansat de nebuni, cand m-a tinut in brate si ne-am amintit de momentele noastre forte sau mai putin forte!

am fost surprinsa cand am auzit care este momentul de care isi va aminti mereu, de amintirea cea mai evocatoare din relatia noastra.

eu am marturisit ca am mai multe momente, nu doar unul si atunci pentru prima oara am realizat ca in acel moment, el ma iubeste mai mult decat il iubesc eu pe el.

am regretat ca nu am putut sa spun din prima, o amintire edificatoare pentru relatia noastra, mi-a parut rau ca a putut sa puna punctul pe “i”, in timp ce eu nu am putut.

amintirea lui a fost legata de o plimbare prin nametii de zapada din Bucuresti cand tot traficul a fost paralizat si cand pentru prima oara m-a tinut de mana si m-a sarutat in public.nu, nu era rusinos sau timid, dar relatia noastra a avut vreo 4 luni secrete, 4 luni pe care nu le-am regretat deloc si care au fost mai fericite decat multe altele in care am fost analizati ca si cuplu prin orice privire.

nu e asa ca e mult mai frumos ca o relatie sa nu se desfasoare in public, e mult mai dulce, mai intim ca tu si el sa stati impreuna, tinandu-va de mana sau in brate singuri singurei?

spre deosebire de cei doi ani precedenti, anul acesta a fost cu suisuri si coborasuri, cu mai mult timp petrecut separat, cu mai multe momente in care am stiut ca ma iubeste si ca este alaturi de mine.

poate as fi renuntat la relatia noastra, poate nu, nu vom sti niciodata, dar stiu ca la sfarsitul anului si o data cu aniversarea celor 3 ani de cand suntem impreuna, ne iubim mai mult ca niciodata.

mi-am promis mie ca il voi face fericit ca sa uite de toate momentele mai putin frumoase de anul acesta pentru ca este primul si singurul care merita.

te iubesc, boo!

Momentan am buza superioara care sufera mult mult in urma minunatei anestezii si in plus, simt cu capul meu zvacneste si vad si luminite!Adevarate artificii!Aparent, doua ore voi resimti aceste efecte!

Si sincer, compar efectele anesteziei cu minunatele artificii care vor lumina cerul in data de 31 decembrie 2010!Asta este singura modalitate prin care putem sa intampinam noul an?Ma rog, cine sunt eu sa judec pe altii cand si eu ma bucur de minunatele artificii care lumineaza cerul?

Intr-adevar, pret de 30 de minute cerul este luminat, lumea se uita si aplauda!Intr-adevar timp de 30 de minute uitam tot ce am patit in anul anterior si suntem bucurosi ca a inceput un altul, ne indreptam atentia spre viitor, spre planuri si dorinte!Ne promitem ca vom straluci ca acele artificii minunate si ca totul va fi mai bine!

Vedem lumini rosii, verzi, albastre, ne vedem pe noi intr-o alta lumina, cu mai multe dorinte si chiar si mai multa vointa!

Dar dupa ce toate luminile s-au sters de pe cerul minunat raman fumul, poluarea, temerile anului ce a trecut si chiar si dorintele nerealizate!

Asa sunt si sentimentele mele de acum!M-am amuzat de buza pe care nu o mai simteam, ma simteam bine ca nu simt durerea de la molar, eram anesteziata si totul era bine!Dar acum nu mai este nimic bine … Incet-incet incep sa imi simt buza, dar restul doare!In urma adrenalinei revine durerea din molar,  sentimentul ca tot ce era inainte viata mea, adica dantura mea este la fel acum!

Regret anestezia la fel de mult cum voi regreta ziua de 1 ianuarie cand voi incerca sa ies sa ma plimb in toata poluarea si praful care vor ramane in urma minunatelor artificii!

Imi zic si promit ca data viitoare voi incerca si fara anestezie, dar sunt constienta ca fara ea si fara artificii, nu voi putea lasa durerea si anul ce se incheie sa treaca!

Reusesc sa creez mereu franturi din viata mea in jurul acestei obsesii, dar acest lucru ma face nefericita!Asa e, este o obsesie, este un lucru realizabil sau poate nu, dar ramane o obsesie, un moment sau o persoana de care sper sa trec pentru ca doar simpla ei existenta ma face trista.Cum sa nu fii trist cand nu poti sa ai lucrul pe care il doresti cel mai mult intr-un anumit moment?

Eu sper sa fie o obsesie trecatoare si nu una care sa imi conduca viata!Imi doresc asta si cateodata chiar reusesc sa o fac invizibila in viata mea.Cand mintea mea este ocupata, cand citesc, lucrez, reusesc sa alung aceasta obsesie, dar mai nou, pana si dansul mi l-a furat.

Cand dansez uit de tot si de mine, acum nici asta nu mai pot sa am, pentru ca ea este mereu cu mine: o obsesie amara si dulce.

Da, este cea mai dulce si frumoasa obsesie de pana acum, ma vrajeste si ma tin sub vraja ei, dar este amara pentru ca este o obsesie care imi depaseste vointa.Doar printr-o minune se poate realiza, doar o minune ar face ca eu sa pot incepe sa incerc sa ajung aceasta obsesie.

Este ca marea verde care in realitate nu este verde, este o iluzie sub un soare arzator!Este o pata de culoare spre care inoti!Inoti, dar nu ajungi spre ea!Incerci sa o atingi, sa o gusti, dar iti dai seama intr-un sfarsit ca desi esti in acea mare, ea nu este verde, este albastra!

Sper doar ca aceasta mare verde spre care alerg de mai bine de un an sa nu ma faca sa ma inec in ea, sleita fiind de puterea de a fi eu si de dorinta de a o atinge!

Pentru ea am ajuns sa fac lucruri de care nu ma consideram in stare, lucruri inutile si inobservabile, pentru ea as fi in stare sa merg pana la capatul lumii, dar pentru asta ar trebui sa incalc prea multe reguli si in plus, ar trebui sa distrug sentimentele altora.Si chiar daca as atinge marea verde frumoasa si amara, oare as putea sa ma bucur de ea vazand cum am reusit sa o ating, simtind lacrimile si durerea celor din jur?

Am uitat sa imi exprim sentimentele in scris, de fapt, am uitat sa imi exprim sentimentele, gandurile!Le-am tinut si le tin in continuare cu mine, poate pentru ca mi-este rusine cu ele, poate pentru ca am ajuns sa consider ca putine persoane le-ar intelege.Cum poate o persoana sa inteleaga si sa accepte ca nu vrei nimic din tot ce nu ai realizat?

Acum as vrea sa fiu o pasare colibri sa pot zbura departe de viata si de ganduri, de emotii!Da, as vrea sa fug … cat mai departe de tot ce ma inconjoara sau mai bine zis de cei ce imi sunt alaturi in fiecare moment al vietii.Acestia nu stiu nimic despre mine, despre ceea ce ma doare sau ce ma face fericita, nu mai stiu sa inteleaga nimic din tot ce vreau acum pentru mine.Ironic sau nu, dar nici eu nu stiu!

Daca as putea sa ma metamorfozez sau mai bine sa ma multiplic,  as face tot ceea ce mintea mea isi doreste, as putea sa ma impart intre toate aceste sentimente confuze si contrare care ma atrag in directii opuse.Directii pe care le doream o data, directii care acum nu ma mai atrag, dar care, in mod scarbit, imi sunt necesare!

Cum sa faci sa te imparti intre sentimente si persoane?Cum poti sa fii tu fericita cand altii vor fi raniti?Stiu ca mi-ar accepta ideile si deciziile, dar nici eu nu stiu care este cea mai potrivita, nu stiu care ma atrage mai mult, care ar putea face sa ma simt implinita?

Cum sa reusesc sa trec peste ceea ce stiu ca as putea sa am, sa fiu si sa ma multumesc cu ceea ce este actualmente viata mea?Cum sa nu alerg dupa lucruri, sentimente si un alt eu care par asa departe si atat de irealizabile?Ma doresc prea mult asa cum stiu ca as putea fi ca sa ma multumesc cu mai putin!

Poate ma vreau altfel pentru ca sunt pusa in fata unui alt esec si aleg sa fug si sa ma refugiez in efemeritatea dorintelor mele cele mai ascunse, poate chiar ma doresc, visez si stiu ca pot fi altfel, poate … Sunt o gramada de “poate” in viata mea … am fost mereu alta si alta incat mereu voi dori pentru mine mai mult!

Deci incotro, spre ce “poate” sa ma indrept?Sa fiu si sa raman ceea ce sunt acum sau sa imi doresc mereu mai mult, sa fiu mereu in goana dupa un alt eu?

Mi s-a spus aseara ca traiesc in lumea mea perfecta, dar nu este perfecta nici macar in proportie de 1%, sunt o persoana simpla si ma doresc a fi o persoana simpla, care sa stie sa ii valoreze pe ceilalti, sa ii aprecieze, sa stie sa multumeasca pentru cadourile oferite de viata, dar si sa isi ceara scuze atunci cand greseste!Dar imi doresc mai mult, mereu mai mult, poate pentru mine ca persoana evoluata, poate pentru a hrani un orgoliu, poate pentru cei care stau in spatele meu.

Deci incotro?Spre ce poate?Spre ce eu?

dar nu le mai simt ostile, le simt ca si cum imi sunt prietene, ca si cum ne cunoastem de-o viata, ca si cum ele vor fi acolo langa mine cand voi avea nevoie.

azi am avut mai mult ca niciodata de o fata prietenoasa, de glume, de adevar, de zambet,de bunatate, dar nu ai fost langa mine.da, nu ai stiut cata nevoie am de inocenta si de zambetul tau, da, nu am stiut sa imi exprim nevoia de tine, dar nici nu stiu cum.

de mult timp nu mai stiu sa cer ajutor. nu doar pentru ca mi-e frica sa nu existe posibilitatea sa fiu respinsa, ci si pentru ca nimeni nu ma poate ajuta cand eu insami nu pot sa fac asta pentru mine.nimanui nu-i pasa atat de mult de mine ca mine.oare?

azi am avut nevoie de ajutor!azi inima mea plina de fericire striga dupa ajutor.

am avut parte azi numai de rautate umana, de o persoana care stie sa zica “i don’t give a shit”, ”screw them!” si nu ma intereseaza, dar sub infatisarea asta, se ascunde o persoana ranita, caruia ii pasa si inca mult, care sta si plange pe la colturi, care sta si sufera.

si oare merita sa tii atata ura, atata rautate in tine cand ajungi sa fii o frustrata, cand seara te intorci pe partea cealalta pentru ca nu poti sa dormi?

cum poti sa fii plina de ura si rautate cand in viata sunt atatea lucruri frumoase care sa ne descreteasca fruntile, sa ne arunce un zambet pe buze, cand traim?

cateodata e bine sa vrem mai mult, dar de multe ori e suficient sa ne multumim cu putinul pe care il primim de la viata in fiecare zi.

eu am un dar si acela e de a lua energia negativa de la ceilalti, de a le lua lor supararile, de a-i face sa se simta mai bine, umplandu-ma de tot ce e mai rau.astazi asa s-a intamplat si am ajuns sa raspund eu in locul lor, am ajuns sa ma supar pe toti si am ajuns sa fac pe dos ceea ce imi iesea cel mai bine – sa fiu fericita si zambitoare.

sper sa ma ierte toti cei cu care m-am purtat urat, cu care nu am avut rabdare si cei cu care am fost malitioasa.

cateodata mai glumesc sa imi revin din suparare, cateodata simt nevoia sa primesc iubire ca sa alung tot ce e rau in inima mea, cateodata si mereu simt nevoia sa fiu tinuta in brate pana dispare tot raul din viata mea.

in curand voi avea un inger zambitor langa mine, vom incerca sa facem conturul unui puzzle plin de enigme, pentru ca asa ne place noua- sa fie cat mai enigmatic…sa avem parte de tot ce e mai greu ca sa fim cat mai multumiti de rezultat.

dar am avut nevoie de zapada asta frumoasa care este “ ningatoare rau” ca sa ma trezesc la realitate, ca sa vad unde si ce gresesc!este superb afara si pentru prima oara pe anul acesta ma bucur ca ninge, mintindu-ma frumos ca in cateva zile va iesi iar un soare calduros si zambitor si ne vom rasfata cu totii sub razele lui fierbinti!

sa ne regasim cu bine sub acel soare luminos si calduros si pentru moment sa ne ascundem cat mai bine sub plapuma grea si calda!

planuri de viitor de nebun facute- sa dansezi in ploaie, sa alergi dupa un autobuz, sa treci prin noroi fara sa iti pese ca te-ai murdarit1

uitasem toate aceste momente plina de adrenalina, toate aceste picanterii ale vietii in monotonia de care ma inconjor in majoritatea timpului.

da, sunt o persoana comoda!da, vreau sa fac si altceva decat sa alerg dintr-0 parte in alta si sa imi planuiesc viitorul!da, vreau sa pot sa nu controlez urmatoarele 5 minute din viata mea!

of, cate vreau!si asta doar pentru ca tu mi-ai deschis ochii, pentru ca am realizat ca am imbatranit prematur, ca am inceput sa ma comport ca o persoana matura cand inca mai am timp de copilarit!

in seara asta nu voi dormi, maine seara probabil si mai mult ca sigur nu voi dormi, ci voi incerca sa fac chestii uitate prin negura vremii!chit ca ploua, chit ca e soare, eu stiu unde si ce vreau sa fac, cel putin in urmatoarele ore- sa fiu inca un copil! sa ma alint si sa fac nastrujnicii cat sa imi ajunga pentru o viata de maturitate!