baby, you’re a firework

Nu stiu cati dintre voi stiu senzatiile minunate pe care le resimtim cand iesim din cabinetul medicului stomatolog dupa o anestezie …?

Momentan am buza superioara care sufera mult mult in urma minunatei anestezii si in plus, simt cu capul meu zvacneste si vad si luminite!Adevarate artificii!Aparent, doua ore voi resimti aceste efecte!

Si sincer, compar efectele anesteziei cu minunatele artificii care vor lumina cerul in data de 31 decembrie 2010!Asta este singura modalitate prin care putem sa intampinam noul an?Ma rog, cine sunt eu sa judec pe altii cand si eu ma bucur de minunatele artificii care lumineaza cerul?

Intr-adevar, pret de 30 de minute cerul este luminat, lumea se uita si aplauda!Intr-adevar timp de 30 de minute uitam tot ce am patit in anul anterior si suntem bucurosi ca a inceput un altul, ne indreptam atentia spre viitor, spre planuri si dorinte!Ne promitem ca vom straluci ca acele artificii minunate si ca totul va fi mai bine!

Vedem lumini rosii, verzi, albastre, ne vedem pe noi intr-o alta lumina, cu mai multe dorinte si chiar si mai multa vointa!

Dar dupa ce toate luminile s-au sters de pe cerul minunat raman fumul, poluarea, temerile anului ce a trecut si chiar si dorintele nerealizate!

Asa sunt si sentimentele mele de acum!M-am amuzat de buza pe care nu o mai simteam, ma simteam bine ca nu simt durerea de la molar, eram anesteziata si totul era bine!Dar acum nu mai este nimic bine … Incet-incet incep sa imi simt buza, dar restul doare!In urma adrenalinei revine durerea din molar,  sentimentul ca tot ce era inainte viata mea, adica dantura mea este la fel acum!

Regret anestezia la fel de mult cum voi regreta ziua de 1 ianuarie cand voi incerca sa ies sa ma plimb in toata poluarea si praful care vor ramane in urma minunatelor artificii!

Imi zic si promit ca data viitoare voi incerca si fara anestezie, dar sunt constienta ca fara ea si fara artificii, nu voi putea lasa durerea si anul ce se incheie sa treaca!

ningatoare rau

ninge mai frumos ca niciodata. nu e o metafora, ci sunt sentimentele mele pentru aceasta clipa, aceasta secunda in care totul sta in loc si doar ideile vin si trec.vin si ma pregatesc sa ies sa infrunt zapada si vantul.

dar nu le mai simt ostile, le simt ca si cum imi sunt prietene, ca si cum ne cunoastem de-o viata, ca si cum ele vor fi acolo langa mine cand voi avea nevoie.

azi am avut mai mult ca niciodata de o fata prietenoasa, de glume, de adevar, de zambet,de bunatate, dar nu ai fost langa mine.da, nu ai stiut cata nevoie am de inocenta si de zambetul tau, da, nu am stiut sa imi exprim nevoia de tine, dar nici nu stiu cum.

de mult timp nu mai stiu sa cer ajutor. nu doar pentru ca mi-e frica sa nu existe posibilitatea sa fiu respinsa, ci si pentru ca nimeni nu ma poate ajuta cand eu insami nu pot sa fac asta pentru mine.nimanui nu-i pasa atat de mult de mine ca mine.oare?

azi am avut nevoie de ajutor!azi inima mea plina de fericire striga dupa ajutor.

am avut parte azi numai de rautate umana, de o persoana care stie sa zica “i don’t give a shit”, ”screw them!” si nu ma intereseaza, dar sub infatisarea asta, se ascunde o persoana ranita, caruia ii pasa si inca mult, care sta si plange pe la colturi, care sta si sufera.

si oare merita sa tii atata ura, atata rautate in tine cand ajungi sa fii o frustrata, cand seara te intorci pe partea cealalta pentru ca nu poti sa dormi?

cum poti sa fii plina de ura si rautate cand in viata sunt atatea lucruri frumoase care sa ne descreteasca fruntile, sa ne arunce un zambet pe buze, cand traim?

cateodata e bine sa vrem mai mult, dar de multe ori e suficient sa ne multumim cu putinul pe care il primim de la viata in fiecare zi.

eu am un dar si acela e de a lua energia negativa de la ceilalti, de a le lua lor supararile, de a-i face sa se simta mai bine, umplandu-ma de tot ce e mai rau.astazi asa s-a intamplat si am ajuns sa raspund eu in locul lor, am ajuns sa ma supar pe toti si am ajuns sa fac pe dos ceea ce imi iesea cel mai bine – sa fiu fericita si zambitoare.

sper sa ma ierte toti cei cu care m-am purtat urat, cu care nu am avut rabdare si cei cu care am fost malitioasa.

cateodata mai glumesc sa imi revin din suparare, cateodata simt nevoia sa primesc iubire ca sa alung tot ce e rau in inima mea, cateodata si mereu simt nevoia sa fiu tinuta in brate pana dispare tot raul din viata mea.

in curand voi avea un inger zambitor langa mine, vom incerca sa facem conturul unui puzzle plin de enigme, pentru ca asa ne place noua- sa fie cat mai enigmatic…sa avem parte de tot ce e mai greu ca sa fim cat mai multumiti de rezultat.

dar am avut nevoie de zapada asta frumoasa care este “ ningatoare rau” ca sa ma trezesc la realitate, ca sa vad unde si ce gresesc!este superb afara si pentru prima oara pe anul acesta ma bucur ca ninge, mintindu-ma frumos ca in cateva zile va iesi iar un soare calduros si zambitor si ne vom rasfata cu totii sub razele lui fierbinti!

sa ne regasim cu bine sub acel soare luminos si calduros si pentru moment sa ne ascundem cat mai bine sub plapuma grea si calda!

te-am asteptat…

si poate te astept in continuare…nu ai venit, dar doar ai trecut…prin drumul meu, paralel prin viata mea, dar ai fost.nu neg ca vei mai fi, inca putin sau poate inca mult, dar datorita tie am ajuns sa stiu si sa simt pe pielea mea cum e sa treaca timpul, sa vrei sa fii ca la 20 de ani plin de energie, viata si planuri de viitor.

planuri de viitor de nebun facute- sa dansezi in ploaie, sa alergi dupa un autobuz, sa treci prin noroi fara sa iti pese ca te-ai murdarit1

uitasem toate aceste momente plina de adrenalina, toate aceste picanterii ale vietii in monotonia de care ma inconjor in majoritatea timpului.

da, sunt o persoana comoda!da, vreau sa fac si altceva decat sa alerg dintr-0 parte in alta si sa imi planuiesc viitorul!da, vreau sa pot sa nu controlez urmatoarele 5 minute din viata mea!

of, cate vreau!si asta doar pentru ca tu mi-ai deschis ochii, pentru ca am realizat ca am imbatranit prematur, ca am inceput sa ma comport ca o persoana matura cand inca mai am timp de copilarit!

in seara asta nu voi dormi, maine seara probabil si mai mult ca sigur nu voi dormi, ci voi incerca sa fac chestii uitate prin negura vremii!chit ca ploua, chit ca e soare, eu stiu unde si ce vreau sa fac, cel putin in urmatoarele ore- sa fiu inca un copil! sa ma alint si sa fac nastrujnicii cat sa imi ajunga pentru o viata de maturitate!

exista iubire?

simt o furie nebuna in mine, stiind cate fac si gresesc; simt ca ziua se termina in intuneric, desi inca este lumina afara!

pentru a doua oara in viata mea am asteptat ca luna de pe cer sa imi aduc un semn de viata- sa imi zambeasca si sa imi spuna “Aici sunt!”.

ai nevoie de multa putere sa te desprinzi de trecut, dar oare exista suficienta putere sa te desparti de iubire sau de modul in care vezi si o simti?

pana acum putin timp am stiut sa traiesc doar prin si pentru iubire, nimic altceva nu are sens si nu exista in afara de ea.si o data cu ceea ce numesc eu iubire vin si fluturasii- acea emotie care iti face inima sa iti bata mai tare, iti face vocea sa tremure.acea emotie care te face sa te indoiesti de fiecare pas ce il faci, te face sa te intrebi mereu si oricand de ceea ce simte celalalt.

cred ca cel mai mare cosmar al unui indragostit este un sentiment neimpartasit!

eu am o obsesie pentru iubire, nu regret acest aspect, dar in putinul timp ce a trecut am ajuns sa ma intreb daca o astfel de iubire exista-fluturasii nu se usuca si mor?

oare nu ai nevoie si de altceva sa iubesti pe cineva?de exemplu, incredere, conversatii lungi si interminabile, puncte comune si aceeasi dorinta de maturizare.suna frumos, dar oare este cineva care nu a dorit sa traiasca prin fluturasi, prin balonase de iubire?

eu asta mi-am dorit si imi doresc in continuare, dar cateodata este imposibil!

exista iubiri perfecte din punctul meu de vedere, dar nu exista iubire plina de emotie si fluturasi- e un nonsens, cel putin asta o spune o persoana trecuta prin viata, o persoana ce se vrea vesnic indragostita, caci acea dragoste moare…

cu ce ramanem?cu o relatie de prietenie, cu planuri de viitor, cu amintiri din trecut?

oare aceste detalii sunt suficiente sa iubim vesnic?

oare exista acest eufemism?exista iubire…?

cum ajungi acolo?

ma intreb de ce oare nu ma multumeste viata simpla pe care o am, de ce imi place sa ma complic si sa complic totul in viata mea!?

totul este decis, batut in cuie sau cel putin din punctul meu de vedere, dar viata nu este asa!

nu este un lucru planificat, nu este un program de care trebuie sa te tii cu strictete…viata este inedita, este speciala, nu iti da niciodata ocazia sa te opresti si sa iti dai seama daca tot ce ai facut este conform planului!

mereu am stiut ce vreau, pe cine si cum vreau!mereu am stiu, dar acest lucru nu a mai fost valabil pentru o vreme- poate pentru ca sunt si usor influentabila, poate si pentru ca nu am putere sa cred in visul meu.

dar acum cred, acum nu ma voi mai indoi ca ceea ce vreau nu este adevarat, nu imi voi mai pune intrebari si nu voi mai astepta ca timpul, viitorul sa imi ofere raspunsurile!

planul este acelasi, programul insa nu mai conteaza, momentele zile nu mai sunt de mult planificate, ci ele vin si se duc, fara ca eu sa mai regret ceva, fara ca eu sa ma mai intreb unde si de ce am gresit.

cateodata si mereu nu conteaza ca ajungi in varf, ci doar felul in care ai ajuns!si eu voi ajunge in varf, nu vreau sa fiu un pestisor intr-un bazin mare, nu vreau sa fiu peste mare intr-un bazinas, vreau sa fiu eu-pestele din bazinul meu!

cam mult peste pentru un singur blog, dar adevarul e ca prefer sa regret ca nu mi-am propus si altceva decat sa regret ca am trait dupa un plan!prefer visul si scopul, in defavoarea planului!

uit cateodata ce mult imi place sa scriu, sa insir cuvinte care par fara rost la inceput, dar incetul cu incetul capata o forma, dar capata si un sens…nu am priteni carora sa ma destainui si sa ramana obiectivi, asa ca scriu.

prin scris am ocazia sa citesc printre randuri, sa interpretez si sa dau alte valente spuselor mele.sunt cel mai bun psiholog si critic pentru viata mea, stiu ce trebuie sa fac, dar nu am curaj si nici chef.ce delasatoare sunt!

as vrea sa ma auzi, sa ma asculti si sa stii ca ma gandesc la tine, numai la tine!stiu ca nu te recunosti prin tot ceea ce vezi scris aici, dar eu stiu ca acolo in inima ta si tu simti la fel!

simti un dor de duca, dar in acelasi timp stii ca sunt lucruri, persoane care te obliga sa ramai!stii ca mai presus de tot este un vis care trebuie implinit si daca pleci, atunci el nu va prinde viata, si, mai stii ca acel vis il ai de mic copil!

ce faci?unde esti?cand s-au schimbat dorintele tale cele mai ascunse, cand ai devenit un calator?

ce vei face la intersectie, incotro o vei lua?stii bine ca nu exista cale de intoarcere, ca pasii au fost facuti si in trecut nu te vei intoarce, dar ce parte vei alege… dorul unor vise adolescentine sau nebunia dinaintea maturitatii.

stii ca ai un corp de femeia si cateodata chiar te porti ca una, dar mereu vei avea un suflet de copil…care se incanta in fata primei acadele, care se bucura cand se da in leagan si care nu stie niciodata ce sa faca.

ai sufletul, dar niciodata nu vei mai putea sa te porti dupa propria-ti dorinta, pentru ca mai ai constiinta, deci ce alegi?sufletul sau ratiunea?ziua de maine sau visul?

ai puterea sa te rupi de toate si sa zbori sau sunt doar idei fugare care iti fac inima sa bata mai tare, dar iti ineaca mintea!

stii ca in curand va trebui sa iei o decizie, oara care va fi aceea?gandeste-te cat mai ai timp… ceasul inca ticaie, dar oare pentru cat timp?

eu si viata

cateodata viata te loveste fara sa fii pregatit, fara sa te fi asteptat la acel moment, fara sa iti doresti….te loveste si chiar in momentul in care simti ca iti revii vine o alta lovitura si dupa o alta, dar nu vreau sa subliniez cat de necinstita este viata si ca ne invarte pe degete dupa bunul ei plac, ci doar sa subliniez un gand ce nu imi da pace in ultimul timp.

viata nu este si nu sfarseste prin a fi ceea ce ne dorim noi cu atata ardoare.daca stam cu mainile intinse si ne rugam pentru un miracol, sa fim sinceri nu se intampla!viata este si va fi mereu doar ceea ce noi sfarsim prin a  realiza, a o conduce pe drumul cel bun, desi chiar si pe drumul cel bun se vor ivi obstacole in cale care sa iti strici mersul lin, constant prin viata.

mersul meu era lin pana acum o vreme cand mi-am pierdut credinta in mine si in visele mele, in principii si idealuri.dau vina pe viata in general si nu pe mine, pentru ca am facut tot ce a depins de mine, am luptat pana la ultima suflare si mi-am dat viata pentru un vis adolescentin, o iubire perfecta…

acum sunt la o cotitura importanta si desi stiu care e drumul, imi este frica.nu stiu daca ceea ce am vrut de la viata, imi este si destinat, poate ar trebui sa renunt, sa ma las confundata in abis si in cotidian si sa nu mai pun la inima fiecare moment in care mi se tranteste usa in fata si cobor pe pamant la simplu meu statut de muritoare de rand.

da, sunt o fiinta simpla ca toti ceilalti, dar in strafundul sufletului meu stiu ca sunt speciala.nu am sange albastru, nu voi castiga la loto, dar doar prin prisma viselor si  dorintelor mele stiu ca sunt mai mult decat o muritoare de rand.chiar si prin randurile astea stiu ca voi trai si voi fi ceea ce sunt in realitate-o fiinta superba cu un destin maret, cel putin in ochii mei.

cand spun destin maret, ma refer la propria-mi conditie si la toate evolutia mea pentru ca voi sfarsi prin a trece de aceasta involutie si voi sfarsi prin a fi ceea ce mereu mi-am dorit… si voi cunoaste lumea, si ma voi cunoaste pe mine “cea adevarata” pentru ca stiu ca ambitia si idealurile sunt cele mai de pret atuuri ale mele… asta e viata, dureroasa si plina de lacrimi de fericire sau de tristete, dar nu trebuie sa ne dam batuti in fata ei, nici macar in momentele de cumpana, nici macar in fata primului obstacol!

si ce daca nu am intrat in barou, si ce daca nu sunt avocat, si ce daca pe langa mine au suferit si altii din cauza esecului meu?!imi ramane viitorul sa arat ca acolo imi este locul.nu regret insa ca am ramas cu idealul meu de a fi corecta si de a face alegerea justa.am pierdut un an, dar pe al doilea nu il mai pierd!

dulce amar trecut

ma simt cateodata prinsa in capcana trecutului, ca si cum oricat m-as lupta sa plec, sa ies din ea nu voi putea….

ma zbat cu fiecare zi ce trece, ma lupt cu fantome, dar niciodata nu voi putea scapa de cuvintele ce ma urmaresc, de fapte de mult savarsite ce se vor a fi fost uitate…

dar raspunsul e crunt-niciodata nu voi putea intoarce spatele trecutului; el mi-a dat esenta de azi, puterea de a lupta pentru maine si dorinta de mai bine.

se spune ca greselile din trecut te fac ceea ce esti, dar sunt zile in care as vrea sa uit de trecut, sa sterg cu buretele acele greseli, dar…nu pot.

ma lupt si azi ca si ieri, ca si acum mult timp cu acest trecut care se intoarce, doar ca sa imi faca mie rau, doar sa sape distante intre mine si cei pe care ii iubesc!

orice voi face si oricui as incerca sa fac pe plac, acele greseli ma ajung din urma, imbracand forme de reprosuri, neincredere, suspiciune!

ieri s-a intors din nou impotriva mea si a fost dureros!a durut al naibii de mult ca tocmai tu sa ma ranesti,tu de la care ma asteptam sa primesc intelegere, imbratisari, iubire!stiu ca nu e nimic intentionat, dar ai lovit unde doare mai tare!si sa stii ca doare doar pentru ca reamintindu-mi acele greseli de atunci, ma faci sa traiesc in trecut!

inima mea plange de fiecare data cand da de monstrii trecutului.sunt fiorosi si rai si ma impiedica sa rad cu tot sufletul meu, dar ma fac cea de acum!

sunt lacrimi…

sunt lacrimi de fericire ce umbresc verdele crud, dar si albastrul fumuriu al ochilor mei, sunt lacrimi de tristete pentru ca visele de fericire pot fi spulberate printr-un singur cuvant.

de multe ori am auzit spunandu-se ca ii ranim pe cei din jurul nostru fara sa vrem.ranim cu usurinta, mai ales persoanele care ne iubesc atat de mult.de ce oare?pentru ca stim ca iertarea lor este neconditionata, mereu prezenta…poate am dreptate, poate nu.

lacrimile acelea ude si sarate au atatea valente, reprezinta: bucurie, tristete, bine, rau, dar mai presus de toate arata ca suntem oameni, ca simtim si ca celebram viata.

am plans mult la viata mea, sunt sigura ca acele lacrimi nu vor inceta sa curga pentru ca nu este totul asa de roz cum pare acum, pentru ca vor fi hopuri peste care va trebui sa trec.sper doar sa existe un echilibru sau poate doar sa uit acele lacrimi adunate din rautatea celor din jur.sper ca aceste lacrimi sa ramana in trecut, iar in prezent si viitor sa conteze doar lacrimile de fericire…

vreau ca ochii mei sa fie inundati, vreau ca obrajii mei sa fie udati, vreau ca totul sa fie numai din cauza fericirii.tot ce este rau va trece, va ramane in trecut pentru ca eu asa vreau!

 

copil de marmura

o umbra ce aluneca prin priviri de inger

nu lasa visul sa fie un rai in cer.

si doar o lacrima-n colt de zambet

inteapa si raneste fara niciun drept.

e pace, e liniste, dar e doar un miraj.

e fericire pe-un chip alb de copilas,

dar albul e rece ca de marmura

si negru ca privirea pura si fad-clara.