The guy I fell for

Tocmai mi-am amintit de intaia oara cand m-am indragostit de tine… de zambetul tau ambiguu si delicios de dulce, de ochii tai fara o culoare precisa, atunci erau verzi, poate acum sunt albastri, poate maine vor fi caprui, de privirea ta care ma duce mereu cu gandul la zile frumoase de primavara.

Picioarele au ramas aceleasi, doua bete-nfipte-n fund, dar asta e, baietii din zilele noastre sunt fie niste huligani, fie niste balerine gratioase.

In cazul comportamentului, mi-ar placea sa cred ca de fiecare data cand te uiti la mine si imi zambesti, traiesti aceleasi sentimente de acum patru ani, dar si ca ma vezi numai pe mine.

Discutiile si geloziile, le-am dezvoltat impreuna in 4 ani, ele nefiind intre noi.Nu le regret pentru ca ne fac vietile mai frumoase si zilele mai putin monotone.

De fiecare data cand te revad, am aceleasi sentimente ca la inceput, anxietate pentru ca nu stiu daca vei ramane mereu langa mine, dar si fericire pentru ca esti al meu si asa vei ramane.

 

 

 

 

oare mai pot sa scriu

nimic din ce am inceput sa scriu nu aduce a mine, a ceea ce scriam o data. oare voi mai putea sa scriu asa cum o faceam o data, asa cum ma obisnuisem… sa imi insir gandurile triste si nostalgice intr-o poleiala mai mult decat frumoasa?

ma simt ca si cum atunci am dat si am putut sa dau tot ce era mai bun in mine, ca si cum acum duc o viata prea monotona ca sa scriu ceva extraordinar. gandesc in cuvinte minunate, dar cand vine timpul sa astern cuvintele pe foaie, ele nu-mi mai par minunate sau marete precum odinioara, ci sunt comune.

oare am devenit si eu comuna?oare tot ce visam o data ca va fi viata mea, acum este prea comun sa fie exprimat doar in cateva adjective, invective si prepozitii?

am avut parte de un an mai mult decat dificil, care m-a coborat din norisorul meu pufos direct in noroi.am fost tratata urat, lumea si-a batut joc de mine, m-a plimbat dintr-o parte in alta.in perioada asta, am trecut prin toate starile posibile, am trecut de la agonie la extaz.

acum am atins in sfarsit echilibrul, dar acest din urma an si-a lasat asupra mea o amprenta amara.ma simt ca si cum nimic nu ma va mai face sa rad cu sufletul, ochii mei si-au pierdut din stralucire si aspiratiile-ele au disparut demult.

cred ca m-am pierdut pe mine, acel copil care zambea in ciuda tristetii, care visa cu ochii deschisi si se visa intr-o mare de verde.

nu stiu cum va mai fi posibil si daca va fi posibil sa ma intalnesc cu mine, sa ma regasesc si adun din ruine. nu mai am rabdare, sunt pretentioasa si dificila, ma razgandesc la fiecare pas si nu pot zice  nici nu, nici da, ci mereu poate si nu stiu.

cum e posibil ca un an sa te schimbe, sa nu te mai faca sa visezi sau sa iti doresti sa visezi, dar sa nu mai poti. cateodata am cosmaruri, ma visez altcineva, mereu vesela si fericita, iar cand ma trezesc, am un sentiment de vinovatie pentru ca stiu ca acel vis nu se va indeplini niciodata.

acum imi plac lucrurile frivole si superficiale.lucrurile marunte care inainte ma faceau fericita, acum nu mai sunt, ma lasa doar cu un gust amar si ma irita.

oare m-am pierdut pe mine?

cum poti sa pierzi fara sa stii?

Ma simt ca si cum am pierdut ceva, e un sentiment de nelinistit si frica ce nu imi da pace de mai bine de cateva zile.

Oare ce am putut sa pierd ? Cum poti sa pierzi ceva valoros fara sa iti dai seama?

Nu imi pot da seama ce am pierdut, stiu doar ca sentimentul asta ma urmareste si nu imi da pace. De fiecare data ma uit in urma si nu pot realiza ce se intampla, ma simt neputincioasa si trista.

 

quo vadis

Cu ce poti sa incepi inca o pagina din viata ta cand inca nu stii nimic despre ea?

Am uitat sa imi exprim sentimentele in scris, de fapt, am uitat sa imi exprim sentimentele, gandurile!Le-am tinut si le tin in continuare cu mine, poate pentru ca mi-este rusine cu ele, poate pentru ca am ajuns sa consider ca putine persoane le-ar intelege.Cum poate o persoana sa inteleaga si sa accepte ca nu vrei nimic din tot ce nu ai realizat?

Acum as vrea sa fiu o pasare colibri sa pot zbura departe de viata si de ganduri, de emotii!Da, as vrea sa fug … cat mai departe de tot ce ma inconjoara sau mai bine zis de cei ce imi sunt alaturi in fiecare moment al vietii.Acestia nu stiu nimic despre mine, despre ceea ce ma doare sau ce ma face fericita, nu mai stiu sa inteleaga nimic din tot ce vreau acum pentru mine.Ironic sau nu, dar nici eu nu stiu!

Daca as putea sa ma metamorfozez sau mai bine sa ma multiplic,  as face tot ceea ce mintea mea isi doreste, as putea sa ma impart intre toate aceste sentimente confuze si contrare care ma atrag in directii opuse.Directii pe care le doream o data, directii care acum nu ma mai atrag, dar care, in mod scarbit, imi sunt necesare!

Cum sa faci sa te imparti intre sentimente si persoane?Cum poti sa fii tu fericita cand altii vor fi raniti?Stiu ca mi-ar accepta ideile si deciziile, dar nici eu nu stiu care este cea mai potrivita, nu stiu care ma atrage mai mult, care ar putea face sa ma simt implinita?

Cum sa reusesc sa trec peste ceea ce stiu ca as putea sa am, sa fiu si sa ma multumesc cu ceea ce este actualmente viata mea?Cum sa nu alerg dupa lucruri, sentimente si un alt eu care par asa departe si atat de irealizabile?Ma doresc prea mult asa cum stiu ca as putea fi ca sa ma multumesc cu mai putin!

Poate ma vreau altfel pentru ca sunt pusa in fata unui alt esec si aleg sa fug si sa ma refugiez in efemeritatea dorintelor mele cele mai ascunse, poate chiar ma doresc, visez si stiu ca pot fi altfel, poate … Sunt o gramada de “poate” in viata mea … am fost mereu alta si alta incat mereu voi dori pentru mine mai mult!

Deci incotro, spre ce “poate” sa ma indrept?Sa fiu si sa raman ceea ce sunt acum sau sa imi doresc mereu mai mult, sa fiu mereu in goana dupa un alt eu?

Mi s-a spus aseara ca traiesc in lumea mea perfecta, dar nu este perfecta nici macar in proportie de 1%, sunt o persoana simpla si ma doresc a fi o persoana simpla, care sa stie sa ii valoreze pe ceilalti, sa ii aprecieze, sa stie sa multumeasca pentru cadourile oferite de viata, dar si sa isi ceara scuze atunci cand greseste!Dar imi doresc mai mult, mereu mai mult, poate pentru mine ca persoana evoluata, poate pentru a hrani un orgoliu, poate pentru cei care stau in spatele meu.

Deci incotro?Spre ce poate?Spre ce eu?

telenovela din viata mea

acest blog este dedicat in intregime uneia dintre cele mai bune prietene ale mele Bursucica.Spun Bursucica pentru ca asa ii place ei, pentru mine insa e o scumpa care sufera prea mult din cauza unui idiot prea imbecil!

Lasand problemele ei amoroase la o parte, revin la marea telenovela care este viata mea!Telenovela pentru ca asa cum spune Bursucica o poveste ca a mea (noastra) de dragoste se intampla doar in telenovele.Nu, nu e din cauza ca am proveni din medii total diferite si unul dintre noi este Cenusareasa, nu ca ar fi el baiatul de cartier si eu printesa din poveste, ci doar pentru ca pentru aceasta poveste de dragoste am luptat.Poate am luptat mai mult ca el, dar stiu acum ca el lupta alaturi de mine pentru relatia noastra….

Nu a fost o dragoste impartasita, pot sa spun chiar ca pentru el a fost doar curtoazie, prietenie, curiozitate.Pentru mine, el a fost ingerul meu visator, persoana care m-a ajutat sa renasc, care m-a ajutat sa infrunt fantomele trecutului.M-a transformat sau mai bine zis m-a ajutat sa revin la forma initiala a personalitatii si sufletului meu.A fost ceea ce mi-am dorit cel mai mult …. el este intamplarea cea mai frumoasa, minunata si reala din viata mea si cel mai frumos lucru este ca face parte din prezent si doreste sa faca parte si din viitor.

Bursucica mereu aminteste de cat de mult am luptat pentru el, cat am suportat si indurat in lupta asta.Ma admira ca nu am renuntat la sentimentele mele desi au fost momente cand imi venea sa il strang de gat, au fost momente cand am plans pentru ca pleca de langa mine si se inconjura de indiferenta.A fost mult pana sa aud acel “te iubesc!”, a fost mult pana sa il si cred, dar acum totul este asa cum trebuie.

Simt in sfarsit ca viata mea este completa si desavarsita, cel putin in ceea ce priveste acest prim capitol!

Dar viata noastra nu este doar miere…ne certam, ne suparam, ne impacam!Nu ascultam acelasi gen de muzica si el ma uraste pentru egoismul meu cand ii schimb melodiile cantate de Saian Supa Crew.Iarta-ma!Eu il urasc cand nu vrea sa ma lasa sa ma uit la serialele mele politiste si tot asa!

Sunt momente cand stam de vorba despre cate in luna si in stele, dar si momente in care e o tacere asurzitoare-fiecare ocupat cu problemele lui!

Sunt momente cand trage de mine sa iesim in oras si eu nu am chef, momente grele cand ne despartim seara pentru a merge fiecare la casa lui, doar pentru a ne reintalni dimineata sa mergem la munca, sunt momente si momente.

Povestea mea de dragoste nu e telenovela,nu a fost si nici nu va fi, e o poveste normala despre un baiat si o fata!

Oricine are parte de “telenovela” lui!Oricine are parte de iubire, doar ca depinde de noi sa o recunoastem si sa luptam pentru ea!!!

“Ana te iubim si ca tine vrem sa fim!” :D

Pentru cei care prefera masinile personale cand ies la o plimbare, le spun doar ca se lipsesc de multe intamplari haioase si de multe povesti de viata prin simpla lor absenta din mijloacele de transport in comun.

“Ana te iubim si ca tine vrem sa fim!” reprezinta o incurajare venita din partea unui grup de prietene pe parcursul unui drum spre casa in 313.Pentru cei care nu stiu linia lui 313, aceasta face legatura intre zona Unirii si zona Berceni-Bulevardul Metalurgiei.Berceni City pentru ca asa este numit de persoanele care locuiesc acolo este o zona colorata, foarte pitoreasca si plina de tot felul de persoane.Acolo locuiesc eu momentan…Zic momentan pentru ca nu stiu inca ce va fi maine.

Revenind la Ana…Imi pare rau ca nu am auzit mai multe detalii picante, dar Ana suferea din dragoste si din cauza unui baiat care nu o merita dupa cum a zis una dintre prietenele Anei.Ei bine, statea lipita de geamul autobuzului si plangea si stiu asta pentru ca atunci cand s-a ridicat avea ochii plansi.Prietenele ei insa au facut tot spectacolul prin simpla pofta de reinviere a spiritului de luptatoare, de femeie a Anei.

I-au promis cate in luna si in stele, cate mancaruri, atatea haine de firma.Cat McDonalds’, atat Zara.Au fost promisiuni placute, interesante, dar sunt curioasa sa stiu cate dintre ele au dus la bun sfarsit….

A fost o calatorie interesanta, dar dincolo de aspectul picant, amuzant, e o lectie de viata, o lectie pe care insa eu nu o stiu.

Erau ele prietenele ei, nu erau?Nu am de unde sa stiu, dar stiu ca toata viata mea mi-am dorit astfel de prietene, mi-am dorit relatii de prietenie care  sa treaca de testul timpului, al increderii si de schimbari, schimbari pe care nu poti sa le impiedici sa isi produca efectul…

Le am acum, dar oare vor trece de aceste schimbari, vom mai fi noi cele care suntem acum incat sa avem ceva in comun, sa putem sa ne numim prietene si in timp?

Asta voi afla pentru ca in curand ma voi putea numi licentiata in Drept, adult in devenire, poate intr-o zi sotie si mama, dar vreau sa fiu si prietena pentru prietenele mele…

Nu vreau sa mai aud vocea mea dezamagita de prietenii din trecut, vreau doar sa stiu ca prietenia adevarata exista, dar oare va exista in lumea care ne va desparti vrand nevrand?

Oare vom reusi, fetelor?

de azi inainte, nu! …

pe fereastra claustrofobului meu birou se zaresc nori albi si pufosi care ma duc cu gandul departe de aici, dar cat mai aproape de tine…

nu stiu cat de repede trece timpul, dar cel putin stiu ca azi nu voi mai urma acelasi traseu pe care tot il urmez de o luna incoace.azi spre orele 21 nu ne vom mai indrepta, spre peronul 8 din gara de nord, nu ne vom mai indrepta pasii spre acel tren mustind de oameni care vor sa scape de aceasta lume neagra.

azi vom merge impreuna spre casa, spre refugiul nostru …vom scapa si noi de lumea neagra, dar asta inchizand usa in urma noastra.

vom fi iar noi doi si lumea noastra plina de mister si fericire.

azi nu vor mai fi lacrimi in ochi albastri, nu vor mai fi imbratisari de la revedere si nici “vorbim cand ajung”! azi va fi liniste!si cat mi-am dorit aceasta liniste pentru noi doi…!

iubirea si fericirea din inima mea imbraca vestminte de sarbatoare, imbraca forma de demult, cea cu care te obisnuisei si pe care o dorim pentru noi doi.vom fi iar noi doi si lumea noastra.

tu ai fost martorul lacrimilor mele, al singuratatii din sufletul meu.acum vei fi martorul unei fete radiante, a unui suflet bland si plin de iubire…doar pentru tine.

ce mult te-am iubit

creez inca o legatura cu trecutul, cu acel trecut pe care de multe ori am vrut sa il uit, sa il las in urma mea ca o amintire ce trebuie uitata.numai ca acel trecut este cel care mi-a dat intelepciunea sa imi aleg drumul in viata, sa stiu sa nu mai repet aceleasi greseli, sa fiu cea de altadata, dar total diferita, pentru ca adevarul este ca mereu am sperat sa revin la fericirea de atunci, doar ca aceea nu era fericire.

acum stiu ce inseamna fericirea, stiu ca ceea ce credeam pe atunci ca fiind iubire, era iluzia unei varste fragede si a unui romantism exacerbat, dar totusi…

unde raman planurile, visele de fericire?

raman in neant, pentru ca acele planuri trecute si nicicand implinite ma fac pe mine neincrezatoare in pasii pe care ii fac.simt frica si neputinta ca facand parte din viata mea.

pe atunci nu era asa, poate pentru ca simteam ca datorita acelei iubiri, nimic nu ma poate atinge.pe atunci nu stiam ca doar un simplu cuvant poate face din ceva frumos, un cosmar care sa te chinuie intreaga viata.pe atunci…

nu stiam rautatea celor din jur, nu stiam slabiciunile, vanitatea omului, dar nu stiam ce inseamna fericirea si implinirea unei imbratisari, a unui zambet pe fata persoanei iubite.

acum stiu si , desi greselile trecutului ma urmaresc si chinuie in continuare, simt fericire si implinire cand stiu ca el este langa mine si ca pasii pe care ii facem impreuna, raman impietriti in inimile noastre si in prezent.

mi-e frica de planuri si de pasi gresiti, dar asta pentru ca nu vreau sa pierd ceva ce am construit din iubire.

am iubit, amintirea acelei iubiri ramane in mine, doar ca ea este inlaturata cu fiecare sarut si zi pe care le petrec in bratele iubitului meu.amintirile dureroase sunt inlocuite de fericire.ce altceva mi-as putea dori???

poate…

diferiti, dar impreuna

multi se vor duce cu gandul spre un film “despartiti, dar impreuna”, poate gandurile mele au valenta mesajului din acel film, dar nu am cum sa stiu pentru ca eu nu l-am vazut, deci sa imi fie cu iertare daca voi repeta un mesaj!

cateodata din lipsa de ocupatie, incepem conversatii ce se vor a fi scurte, incercam sa schimbam cursul unei discutii…in aceeasi situatie m-am gasit si eu, dar din nefericire discutia s-a intors impotriva mea.

am primit cea mai grea intrebare de pana acum…”ce ai in comun cu prietenul tau, in afara de faptul ca sunteti la aceeasi facultate, in afara de faptul ca impartasiti aceeasi pasiune pentru drept?”

atunci nu am stiut ce sa raspund, dar apoi am inceput sa imi amintesc de discutiile noastre de la inceput, de toate lucrurile care m-au facut sa il apreciez ca om.

raspunsul este simplu: avem aceleasi idealuri, pasiuni, trairi…

la categoria idealuri intra dorinta noastra de a face ceva dintr-o viata de muritor, de a lupta pentru tot pentru ca asa ne simtim in viata, de a infrunta fiecare obstacol si de a zambi mereu cand ni se da o palma.cred ca cel din urma ideal este specific mai mult lui decat mie.

pasiuni comune: ne place sa ne plimbam, sa povestim, ne place culoarea verde si ochii persoanelor din jurul nostru.

in ceea ce priveste trairile, de multe ori iau din pofta lui de viata, din zambetul lui misterios si contagios, doar iubesc un inger zambitor!

dar suntem si atat de diferiti.el viseaza doar in vis, eu visez cu ochii deschisi!ne place muzica hip hop, dar fiecare cu varianta sa de muzica.

au fost acele asemanari care ne-au apropiat, sunt aceste diferente care ne despart ca indivizi, dar in ciuda a tot ramanem si suntem buni prieteni, confidenti, colegi si … iubiti!

asa cum este…

inca putin si voi putea tipa cat ma va tine zambetul meu “a venit primavara!”.de mai bine de o saptamana ma trezesc in zori cu soare, in lumina unui zambet ce imi aminteste de fericire!

desi mai sunt momente si persoane care imi umbresc fericirea, soarele reuseste mereu sa iasa dupa norul ce vrea sa il ascunda din pura rautate.e liniste si bine!

pentru prima oara in 4 ani, voi putea gusta din plin fiecare moment, fiecare firicel de lumina ce va izbucni in ochii mei.iubesc soarele, iubesc verdele crud de primavara si te iubesc pe tine!

am renascut, am intins timid aripile si am indraznit sa zambesc sub privirile tale.am din nou incredere in mine si in puterea mea de a cuceri lumea!tu m-ai invatat ce frumos este sa visezi, sa speri si sa traiesti in realitate, desi ea este cateodata cruda si dura…insa un zambet, o privire de-a mea ce se pierde in ochii tai verzi imi dau puterea si intelepciunea de altadata…am renascut si acum imi intind bratele in asteptarea ta caci vei veni!stiu ca drumul tau in viata se va abate si spre mine, desi va fi pentru un moment dulce de tacere!

vei veni si vei ramane uitat in inima mea!

***iti multumesc pentru tot si pentru ca stii sa ai grija de mine doar printr-un cuvant, un zambet, o imbratisare!