The guy I fell for

Tocmai mi-am amintit de intaia oara cand m-am indragostit de tine… de zambetul tau ambiguu si delicios de dulce, de ochii tai fara o culoare precisa, atunci erau verzi, poate acum sunt albastri, poate maine vor fi caprui, de privirea ta care ma duce mereu cu gandul la zile frumoase de primavara.

Picioarele au ramas aceleasi, doua bete-nfipte-n fund, dar asta e, baietii din zilele noastre sunt fie niste huligani, fie niste balerine gratioase.

In cazul comportamentului, mi-ar placea sa cred ca de fiecare data cand te uiti la mine si imi zambesti, traiesti aceleasi sentimente de acum patru ani, dar si ca ma vezi numai pe mine.

Discutiile si geloziile, le-am dezvoltat impreuna in 4 ani, ele nefiind intre noi.Nu le regret pentru ca ne fac vietile mai frumoase si zilele mai putin monotone.

De fiecare data cand te revad, am aceleasi sentimente ca la inceput, anxietate pentru ca nu stiu daca vei ramane mereu langa mine, dar si fericire pentru ca esti al meu si asa vei ramane.

 

 

 

 

oare mai pot sa scriu

nimic din ce am inceput sa scriu nu aduce a mine, a ceea ce scriam o data. oare voi mai putea sa scriu asa cum o faceam o data, asa cum ma obisnuisem… sa imi insir gandurile triste si nostalgice intr-o poleiala mai mult decat frumoasa?

ma simt ca si cum atunci am dat si am putut sa dau tot ce era mai bun in mine, ca si cum acum duc o viata prea monotona ca sa scriu ceva extraordinar. gandesc in cuvinte minunate, dar cand vine timpul sa astern cuvintele pe foaie, ele nu-mi mai par minunate sau marete precum odinioara, ci sunt comune.

oare am devenit si eu comuna?oare tot ce visam o data ca va fi viata mea, acum este prea comun sa fie exprimat doar in cateva adjective, invective si prepozitii?

am avut parte de un an mai mult decat dificil, care m-a coborat din norisorul meu pufos direct in noroi.am fost tratata urat, lumea si-a batut joc de mine, m-a plimbat dintr-o parte in alta.in perioada asta, am trecut prin toate starile posibile, am trecut de la agonie la extaz.

acum am atins in sfarsit echilibrul, dar acest din urma an si-a lasat asupra mea o amprenta amara.ma simt ca si cum nimic nu ma va mai face sa rad cu sufletul, ochii mei si-au pierdut din stralucire si aspiratiile-ele au disparut demult.

cred ca m-am pierdut pe mine, acel copil care zambea in ciuda tristetii, care visa cu ochii deschisi si se visa intr-o mare de verde.

nu stiu cum va mai fi posibil si daca va fi posibil sa ma intalnesc cu mine, sa ma regasesc si adun din ruine. nu mai am rabdare, sunt pretentioasa si dificila, ma razgandesc la fiecare pas si nu pot zice  nici nu, nici da, ci mereu poate si nu stiu.

cum e posibil ca un an sa te schimbe, sa nu te mai faca sa visezi sau sa iti doresti sa visezi, dar sa nu mai poti. cateodata am cosmaruri, ma visez altcineva, mereu vesela si fericita, iar cand ma trezesc, am un sentiment de vinovatie pentru ca stiu ca acel vis nu se va indeplini niciodata.

acum imi plac lucrurile frivole si superficiale.lucrurile marunte care inainte ma faceau fericita, acum nu mai sunt, ma lasa doar cu un gust amar si ma irita.

oare m-am pierdut pe mine?

cum poti sa pierzi fara sa stii?

Ma simt ca si cum am pierdut ceva, e un sentiment de nelinistit si frica ce nu imi da pace de mai bine de cateva zile.

Oare ce am putut sa pierd ? Cum poti sa pierzi ceva valoros fara sa iti dai seama?

Nu imi pot da seama ce am pierdut, stiu doar ca sentimentul asta ma urmareste si nu imi da pace. De fiecare data ma uit in urma si nu pot realiza ce se intampla, ma simt neputincioasa si trista.