Archive for decembrie, 2010
sunt un fan inrait al Facebookului, practic deschiderea calculatorului si a verificarii e-mailului coincide, din nefericire, si cu deschiderea paginii mele de facebook.
de o saptamana am ca “reminder” o aniversare care va avea loc pe 26 decembrie. nu, nu este Craciunul desi si cu privire la acesta am un “reminder”, doar este aniversarea noastra, a mea si a lui Cata!inca un an a trecut si s-a adaugat momentelor noastre impreuna.
trei ani dulci si frumosi care au trecut pe langa noi.nu suntem mai intelepti, mai frumosi sau mai bogati, suntem noi, la fel ca acum trei ani, ca in a doua zi de Craciun!
deja am avut o pre-petrecere a aniversarii noastre sambata trecuta, cand am stat si am dansat de nebuni, cand m-a tinut in brate si ne-am amintit de momentele noastre forte sau mai putin forte!
am fost surprinsa cand am auzit care este momentul de care isi va aminti mereu, de amintirea cea mai evocatoare din relatia noastra.
eu am marturisit ca am mai multe momente, nu doar unul si atunci pentru prima oara am realizat ca in acel moment, el ma iubeste mai mult decat il iubesc eu pe el.
am regretat ca nu am putut sa spun din prima, o amintire edificatoare pentru relatia noastra, mi-a parut rau ca a putut sa puna punctul pe “i”, in timp ce eu nu am putut.
amintirea lui a fost legata de o plimbare prin nametii de zapada din Bucuresti cand tot traficul a fost paralizat si cand pentru prima oara m-a tinut de mana si m-a sarutat in public.nu, nu era rusinos sau timid, dar relatia noastra a avut vreo 4 luni secrete, 4 luni pe care nu le-am regretat deloc si care au fost mai fericite decat multe altele in care am fost analizati ca si cuplu prin orice privire.
nu e asa ca e mult mai frumos ca o relatie sa nu se desfasoare in public, e mult mai dulce, mai intim ca tu si el sa stati impreuna, tinandu-va de mana sau in brate singuri singurei?
spre deosebire de cei doi ani precedenti, anul acesta a fost cu suisuri si coborasuri, cu mai mult timp petrecut separat, cu mai multe momente in care am stiut ca ma iubeste si ca este alaturi de mine.
poate as fi renuntat la relatia noastra, poate nu, nu vom sti niciodata, dar stiu ca la sfarsitul anului si o data cu aniversarea celor 3 ani de cand suntem impreuna, ne iubim mai mult ca niciodata.
mi-am promis mie ca il voi face fericit ca sa uite de toate momentele mai putin frumoase de anul acesta pentru ca este primul si singurul care merita.
te iubesc, boo!
Nu stiu cati dintre voi stiu senzatiile minunate pe care le resimtim cand iesim din cabinetul medicului stomatolog dupa o anestezie …?
Momentan am buza superioara care sufera mult mult in urma minunatei anestezii si in plus, simt cu capul meu zvacneste si vad si luminite!Adevarate artificii!Aparent, doua ore voi resimti aceste efecte!
Si sincer, compar efectele anesteziei cu minunatele artificii care vor lumina cerul in data de 31 decembrie 2010!Asta este singura modalitate prin care putem sa intampinam noul an?Ma rog, cine sunt eu sa judec pe altii cand si eu ma bucur de minunatele artificii care lumineaza cerul?
Intr-adevar, pret de 30 de minute cerul este luminat, lumea se uita si aplauda!Intr-adevar timp de 30 de minute uitam tot ce am patit in anul anterior si suntem bucurosi ca a inceput un altul, ne indreptam atentia spre viitor, spre planuri si dorinte!Ne promitem ca vom straluci ca acele artificii minunate si ca totul va fi mai bine!
Vedem lumini rosii, verzi, albastre, ne vedem pe noi intr-o alta lumina, cu mai multe dorinte si chiar si mai multa vointa!
Dar dupa ce toate luminile s-au sters de pe cerul minunat raman fumul, poluarea, temerile anului ce a trecut si chiar si dorintele nerealizate!
Asa sunt si sentimentele mele de acum!M-am amuzat de buza pe care nu o mai simteam, ma simteam bine ca nu simt durerea de la molar, eram anesteziata si totul era bine!Dar acum nu mai este nimic bine … Incet-incet incep sa imi simt buza, dar restul doare!In urma adrenalinei revine durerea din molar, sentimentul ca tot ce era inainte viata mea, adica dantura mea este la fel acum!
Regret anestezia la fel de mult cum voi regreta ziua de 1 ianuarie cand voi incerca sa ies sa ma plimb in toata poluarea si praful care vor ramane in urma minunatelor artificii!
Imi zic si promit ca data viitoare voi incerca si fara anestezie, dar sunt constienta ca fara ea si fara artificii, nu voi putea lasa durerea si anul ce se incheie sa treaca!
Colectionam obiceiuri rare, dar cred ca ele au devenit intre timp obsesii … Este una care se afla deasupra celorlalte, cred ca este veche de un an, sunt perioade in care nu pot dormi noaptea doar gandindu-ma la ea, traind cu si in ea!
Reusesc sa creez mereu franturi din viata mea in jurul acestei obsesii, dar acest lucru ma face nefericita!Asa e, este o obsesie, este un lucru realizabil sau poate nu, dar ramane o obsesie, un moment sau o persoana de care sper sa trec pentru ca doar simpla ei existenta ma face trista.Cum sa nu fii trist cand nu poti sa ai lucrul pe care il doresti cel mai mult intr-un anumit moment?
Eu sper sa fie o obsesie trecatoare si nu una care sa imi conduca viata!Imi doresc asta si cateodata chiar reusesc sa o fac invizibila in viata mea.Cand mintea mea este ocupata, cand citesc, lucrez, reusesc sa alung aceasta obsesie, dar mai nou, pana si dansul mi l-a furat.
Cand dansez uit de tot si de mine, acum nici asta nu mai pot sa am, pentru ca ea este mereu cu mine: o obsesie amara si dulce.
Da, este cea mai dulce si frumoasa obsesie de pana acum, ma vrajeste si ma tin sub vraja ei, dar este amara pentru ca este o obsesie care imi depaseste vointa.Doar printr-o minune se poate realiza, doar o minune ar face ca eu sa pot incepe sa incerc sa ajung aceasta obsesie.
Este ca marea verde care in realitate nu este verde, este o iluzie sub un soare arzator!Este o pata de culoare spre care inoti!Inoti, dar nu ajungi spre ea!Incerci sa o atingi, sa o gusti, dar iti dai seama intr-un sfarsit ca desi esti in acea mare, ea nu este verde, este albastra!
Sper doar ca aceasta mare verde spre care alerg de mai bine de un an sa nu ma faca sa ma inec in ea, sleita fiind de puterea de a fi eu si de dorinta de a o atinge!
Pentru ea am ajuns sa fac lucruri de care nu ma consideram in stare, lucruri inutile si inobservabile, pentru ea as fi in stare sa merg pana la capatul lumii, dar pentru asta ar trebui sa incalc prea multe reguli si in plus, ar trebui sa distrug sentimentele altora.Si chiar daca as atinge marea verde frumoasa si amara, oare as putea sa ma bucur de ea vazand cum am reusit sa o ating, simtind lacrimile si durerea celor din jur?
Cu ce poti sa incepi inca o pagina din viata ta cand inca nu stii nimic despre ea?
Am uitat sa imi exprim sentimentele in scris, de fapt, am uitat sa imi exprim sentimentele, gandurile!Le-am tinut si le tin in continuare cu mine, poate pentru ca mi-este rusine cu ele, poate pentru ca am ajuns sa consider ca putine persoane le-ar intelege.Cum poate o persoana sa inteleaga si sa accepte ca nu vrei nimic din tot ce nu ai realizat?
Acum as vrea sa fiu o pasare colibri sa pot zbura departe de viata si de ganduri, de emotii!Da, as vrea sa fug … cat mai departe de tot ce ma inconjoara sau mai bine zis de cei ce imi sunt alaturi in fiecare moment al vietii.Acestia nu stiu nimic despre mine, despre ceea ce ma doare sau ce ma face fericita, nu mai stiu sa inteleaga nimic din tot ce vreau acum pentru mine.Ironic sau nu, dar nici eu nu stiu!
Daca as putea sa ma metamorfozez sau mai bine sa ma multiplic, as face tot ceea ce mintea mea isi doreste, as putea sa ma impart intre toate aceste sentimente confuze si contrare care ma atrag in directii opuse.Directii pe care le doream o data, directii care acum nu ma mai atrag, dar care, in mod scarbit, imi sunt necesare!
Cum sa faci sa te imparti intre sentimente si persoane?Cum poti sa fii tu fericita cand altii vor fi raniti?Stiu ca mi-ar accepta ideile si deciziile, dar nici eu nu stiu care este cea mai potrivita, nu stiu care ma atrage mai mult, care ar putea face sa ma simt implinita?
Cum sa reusesc sa trec peste ceea ce stiu ca as putea sa am, sa fiu si sa ma multumesc cu ceea ce este actualmente viata mea?Cum sa nu alerg dupa lucruri, sentimente si un alt eu care par asa departe si atat de irealizabile?Ma doresc prea mult asa cum stiu ca as putea fi ca sa ma multumesc cu mai putin!
Poate ma vreau altfel pentru ca sunt pusa in fata unui alt esec si aleg sa fug si sa ma refugiez in efemeritatea dorintelor mele cele mai ascunse, poate chiar ma doresc, visez si stiu ca pot fi altfel, poate … Sunt o gramada de “poate” in viata mea … am fost mereu alta si alta incat mereu voi dori pentru mine mai mult!
Deci incotro, spre ce “poate” sa ma indrept?Sa fiu si sa raman ceea ce sunt acum sau sa imi doresc mereu mai mult, sa fiu mereu in goana dupa un alt eu?
Mi s-a spus aseara ca traiesc in lumea mea perfecta, dar nu este perfecta nici macar in proportie de 1%, sunt o persoana simpla si ma doresc a fi o persoana simpla, care sa stie sa ii valoreze pe ceilalti, sa ii aprecieze, sa stie sa multumeasca pentru cadourile oferite de viata, dar si sa isi ceara scuze atunci cand greseste!Dar imi doresc mai mult, mereu mai mult, poate pentru mine ca persoana evoluata, poate pentru a hrani un orgoliu, poate pentru cei care stau in spatele meu.
Deci incotro?Spre ce poate?Spre ce eu?
