cateodata viata te loveste fara sa fii pregatit, fara sa te fi asteptat la acel moment, fara sa iti doresti….te loveste si chiar in momentul in care simti ca iti revii vine o alta lovitura si dupa o alta, dar nu vreau sa subliniez cat de necinstita este viata si ca ne invarte pe degete dupa bunul ei plac, ci doar sa subliniez un gand ce nu imi da pace in ultimul timp.
viata nu este si nu sfarseste prin a fi ceea ce ne dorim noi cu atata ardoare.daca stam cu mainile intinse si ne rugam pentru un miracol, sa fim sinceri nu se intampla!viata este si va fi mereu doar ceea ce noi sfarsim prin a realiza, a o conduce pe drumul cel bun, desi chiar si pe drumul cel bun se vor ivi obstacole in cale care sa iti strici mersul lin, constant prin viata.
mersul meu era lin pana acum o vreme cand mi-am pierdut credinta in mine si in visele mele, in principii si idealuri.dau vina pe viata in general si nu pe mine, pentru ca am facut tot ce a depins de mine, am luptat pana la ultima suflare si mi-am dat viata pentru un vis adolescentin, o iubire perfecta…
acum sunt la o cotitura importanta si desi stiu care e drumul, imi este frica.nu stiu daca ceea ce am vrut de la viata, imi este si destinat, poate ar trebui sa renunt, sa ma las confundata in abis si in cotidian si sa nu mai pun la inima fiecare moment in care mi se tranteste usa in fata si cobor pe pamant la simplu meu statut de muritoare de rand.
da, sunt o fiinta simpla ca toti ceilalti, dar in strafundul sufletului meu stiu ca sunt speciala.nu am sange albastru, nu voi castiga la loto, dar doar prin prisma viselor si dorintelor mele stiu ca sunt mai mult decat o muritoare de rand.chiar si prin randurile astea stiu ca voi trai si voi fi ceea ce sunt in realitate-o fiinta superba cu un destin maret, cel putin in ochii mei.
cand spun destin maret, ma refer la propria-mi conditie si la toate evolutia mea pentru ca voi sfarsi prin a trece de aceasta involutie si voi sfarsi prin a fi ceea ce mereu mi-am dorit… si voi cunoaste lumea, si ma voi cunoaste pe mine “cea adevarata” pentru ca stiu ca ambitia si idealurile sunt cele mai de pret atuuri ale mele… asta e viata, dureroasa si plina de lacrimi de fericire sau de tristete, dar nu trebuie sa ne dam batuti in fata ei, nici macar in momentele de cumpana, nici macar in fata primului obstacol!
si ce daca nu am intrat in barou, si ce daca nu sunt avocat, si ce daca pe langa mine au suferit si altii din cauza esecului meu?!imi ramane viitorul sa arat ca acolo imi este locul.nu regret insa ca am ramas cu idealul meu de a fi corecta si de a face alegerea justa.am pierdut un an, dar pe al doilea nu il mai pierd!
