o umbra ce aluneca prin priviri de inger
nu lasa visul sa fie un rai in cer.
si doar o lacrima-n colt de zambet
inteapa si raneste fara niciun drept.
e pace, e liniste, dar e doar un miraj.
e fericire pe-un chip alb de copilas,
dar albul e rece ca de marmura
si negru ca privirea pura si fad-clara.
multi se vor duce cu gandul spre un film “despartiti, dar impreuna”, poate gandurile mele au valenta mesajului din acel film, dar nu am cum sa stiu pentru ca eu nu l-am vazut, deci sa imi fie cu iertare daca voi repeta un mesaj!
cateodata din lipsa de ocupatie, incepem conversatii ce se vor a fi scurte, incercam sa schimbam cursul unei discutii…in aceeasi situatie m-am gasit si eu, dar din nefericire discutia s-a intors impotriva mea.
am primit cea mai grea intrebare de pana acum…”ce ai in comun cu prietenul tau, in afara de faptul ca sunteti la aceeasi facultate, in afara de faptul ca impartasiti aceeasi pasiune pentru drept?”
atunci nu am stiut ce sa raspund, dar apoi am inceput sa imi amintesc de discutiile noastre de la inceput, de toate lucrurile care m-au facut sa il apreciez ca om.
raspunsul este simplu: avem aceleasi idealuri, pasiuni, trairi…
la categoria idealuri intra dorinta noastra de a face ceva dintr-o viata de muritor, de a lupta pentru tot pentru ca asa ne simtim in viata, de a infrunta fiecare obstacol si de a zambi mereu cand ni se da o palma.cred ca cel din urma ideal este specific mai mult lui decat mie.
pasiuni comune: ne place sa ne plimbam, sa povestim, ne place culoarea verde si ochii persoanelor din jurul nostru.
in ceea ce priveste trairile, de multe ori iau din pofta lui de viata, din zambetul lui misterios si contagios, doar iubesc un inger zambitor!
dar suntem si atat de diferiti.el viseaza doar in vis, eu visez cu ochii deschisi!ne place muzica hip hop, dar fiecare cu varianta sa de muzica.
au fost acele asemanari care ne-au apropiat, sunt aceste diferente care ne despart ca indivizi, dar in ciuda a tot ramanem si suntem buni prieteni, confidenti, colegi si … iubiti!
“O corabie invinge mai usor valurile daca poarta o greutate.Asa si viata, greutatile ce le purtam ne fac mai sigura lupta impotriva valurilor intamplarii.” Lucian Blaga
As putea adauga un singur lucru la acest citat cu care nu sunt de acord: ce se intampla daca acea greutate este asezata intr-o parte, nu se face un contrabalans si atunci chiar barca se rupe in doua in bataia valurilor?
Deci greutatea pe o barca ar trebui asezata cu ceva complementar ca si cantitate si atunci chiar nu exista pericolul de a fi invinsa de valuri sau ar trebui asezata pe mijloc, pe centrul de greutate al vasului.
Acelasi lucru poti sa spui si despre viata, pentru ca sunt unele greutati, unele intamplari care te pot darama din punct de vedere psihic.Lupti in zadar, te consumi si daca nu esti destul de puternic sa contrabalansezi, vei fi invins.
Asa ma simt eu cateodata cand lupta se duce pe un singur camp-viata mea personala…Am poate noroc pentru ca apar feti-frumosi pe cai albi sa imi sara in aparare, apar intamplari si povesti frumoase care sa imi aduca surasul in miezul zilei.
Ideal ar fi ca in aceste lupte sa existe si intamplari frumoase in afara de greutati care sa faca balanta sa fie la jumatate, sa existe un echilibru.Numai ca acesta este idealul, realitatea este alta.Uneori avem parte numai de greutati, alteori numai de intamplari frumoase, dar acele greutati lasa urme adanci in suflet incat sa iti fie frica sa te bucuri de acele intamplari frumoase.
Urmele adanci din suflet sunt cele care distrug visuri, relatii, oameni!
Unde poti gasi echilibrul acela, puterea de a lasa lucrurile frumoase sa intre in viata ta cand tu nu vezi decat greutatile?
Pentru mine este de multe ori suficient sa ma trezesc, sa vad razele de soare care se rasfrang pe fata mea si sa simt viata, dar mai sunt si momente in care clachez, in care greutatile imi intuneca privirea si transforma un zambet in lacrimi ce nu se opresc.Incerc sa gasesc echilibrul, sa contrabalansez sufletul meu…asa poate voi gasi linistea si fericirea!
