un suflet ce nu mai stie

visez ca intotdeauna…visez o lume perfecta, un centru al universului, vad imaginea per ansamblu, dar pe masura ce ma apropii de ea, dispare…o fata morgana a zilelor in care traiesc imi aminteste de ale mele umile limite!

orizontul prezinta lucrurile perfecte, numai ca apropierea ma lasa fara de speranta.

sunt plina de visuri, sunt zambitoarea cu ochii verzi, calzi si primitori, numai ca sunt momente in care speranta moare.eu sunt cea care o omoara…eu singura sadesc in mine samburele indoielii, eu singura imi tai craca de sub picioare.de ce?pentru ca vreau ca acea cadere sa o simt in fundul sufletului!

visele sunt pentru acel moment al zilei in care dorm, in care evadez, ele trebuie uitate in momentul in care scot picioarele din patura si iau contact cu pardoseala rece!

prefer ca eu singura sa distrug acea urma de fericire de pe urma unui vis, sa nu vina altcineva sa faca acest lucru pentru mine pentru ca, atunci, caderea ar fi pamantie!

incurajez oamenii sa viseze, sa spere si sa rabde, dar eu nu pot sa fac aceste lucruri!poate pentru ca eu nu mai am incredere in viata, societate si oameni!ma astept oricand sa sufar o noua dezamagire, ma astept oricand sa dezamagesc pe cineva!nu sunt perfecta, desi tind spre perfectiune!

sunt doar un suflet ce nu mai stie, dar nici care nu mai vrea sa stie ce este acela vis,om, incredere!sunt eu si ma las purtata de vant, de curent, de o iubire ce se vrea adevarata…

zambesc mereu cu lacrimi in ochi, asteptand mereu ca fericirea sa se transforme in furtuna!zambesc si mi-e frica sa fac acest lucru!

umbra imbratisarii tale

versurile in franceza au fost doar un inceput pentru gandurile mele, pentru dorul meu nestavilit de tine…e un dor ce pune stapanire pe fiecare parte de-a mea, cateodata ma umple de fericire, dar in acelasi timp ma umple de lacrimi ca in acest moment…

stateam si citeam primele noastre mailuri, chiar si primul nostru dialog si lacrimile au inceput sa curga necontenit…doar din vina ta!

ma uit in jur si totul imi aminteste de tine, as vrea sa scap de aceste amintiri, sa le pun intr-o cutie sa le las acolo si sa le scot doar atunci cand as sti ca ele imi fac bine, cand stiu ca ne-am bucura impreuna de ele.cred ca am incepe sa radem si sa nu putem sa ne oprim daca am citi acele mailuri si acel pact cu diavolul pe care eram gata sa il semnam.

sunt clipe minunate, au fost si vor fi in continuare in viata noastra!cel putin, pe mine ma vor bantui mereu, nu imi vor da pace, dar nici nu vreau asta.

suflul de primavara de afara este ca si sarutul tau…puternic, dar si suav.impreuna cu acele buze hazlii si imbratisarea ce nu ma lasa singura in miez de noapte, nu pot sa iti simt lipsa…

astept momentul cand ne vom regasi in lungile plimbari prin parcurile din Bucuresti, desi in suflet imi va ramane o plimbare printre fulgii de zapada, in plina iarna!te astept langa mine si stiu ca nu voi astepta in van!

vei veni, vei pleca, dar raman amintirile si cuvintele tale!ramai tu cu ai tai ochi verzi si eu care ma pierd in tine!!!mi-e dor de tine!!!

l’ombre de ton embrase

je cherche ton coeur en reves

je cherche un ame pareil a la mienne

je cherche un ange reveur,

qui peut m’aimer sans doutes,

qui peut m’embraser toujours.

je cherche un mage, un ombre

je croix que je l’ ai trouve.

p.s. i love you

este ultimul film pe care l-am vizionat aseara si printre lacrimi ma gandeam daca si acest film se bazeaza pe o poveste reala.si chiar daca nu am aflat acest lucru la sfarsitul filmului, am sfarsit prin a da dreptate ideei mele:cate persoane cu pofta de viata a lui Gerry nu isi gasesc sfarsitul printr-o boala, cate relatii, nu perfecte, ci fericite, nu se termina printr-un accident si iarasi cate persoane nu se inchid in ele, stau in casa sperand sa isi gaseasca sfarsitul cand pierd o persoana draga…

desi firea romantica din mine a apreciat la maxim scrisorile si dorinta lui Gerry ca sotia lui sa isi continue viata, sa invete sa traiasca si fara el si chiar am aprobat acel “p.s. i will always love you”, partii rationale din mine i s-a parut totul un gest egoist, bolnav de a o face pe ea sa traiasca.mi s-a parut in timpul filmului ca ea se indreapta spre obsesie, nebunie.

si din nou, sfarsitul deschis visarii mi s-a parut exagerat…faptul ca ea ar putea sa ramana cu prietenul irlandez al fostului sot, amintea de el, parca ea cauta un refugiu in el, o asemanare, un alt Gerry, dar pana la urma asta e parerea mea…

dar ma intreb in ciuda mortii, cate alte motive, persoane nu fac o relatie sa dispara, sa se piarda acea parte din noi doi si sa ramana eu si tu?

eu mereu mi-am incheiat relatiile cand li se parea lor ca lucrurile sunt roz, ca totul este minunat…3/4 din relatiile mele au luat sfarsit vara, fie ca era iunie, fie iulie, fie august.

toate s-au terminat din vina mea, din cauza ca eu ma plictiseam.niciodata nu m-am despartit de cineva pentru ca ar fi existat un altul in viata mea…

altii se despart pentru ca intervine monotonia si un altul sau o alta…mereu este aceasta combinatie!nu pot sa ma dau cu parerea cu privire la acest subiect, pentru ca nu reprezinta una dintre practicile mele de viata.

si in sfarsit, dispare acel sentiment, fluturasii de la inceput si nu mai este nimic decat obisnuita…

si ce te faci cu acel “p.s. i love you”? pentru cati mai este valabil, cati mai cred in el?eu da…fie ca este spus unilateral, fie ca este un sentiment impartasit!

duet in suflet

sunt zece degete ce se rasfrang necontenit.

sunt neobosite in goana lor pe corpul tau

ele iti vad pielea, simt caldura unui tablou

te ating si simt prin tine un eu neobosit!

framantari, ganduri, sentimente ce nu te stiu

ele te resping, te ineaca in amarul uitarii

stiu ca pleci, ca acea ora fatidica de care scriu-

vine, ma lasa la pamant si pe tine peste mari.

ai plecat demult, lasand ochii mei inlacrimati

lasandu-ma golita de orice sentiment

ura, iubirea se ingana, se suprapun intr-o zi de marti,

dar azi e joi si iar iubesc un zid neant.

may angels lead you in

mi-am promis mie demult ca nu voi mai vorbi despre sentimentele mele, ca nu le voi mai expune ca o carte deschisa curiosilor si rautaciosilor.

asta a fost demult, in vremea cand consideram ca a spune “te iubesc” este o dovada de slabiciune.acum stiu ca este o slabiciune atat timp cat nu simtim acele cuvinte pe care ni le asumam cu nonsalanta!

omul pe parcursul vietii lui este dator sa incerce, sa spere si sa aiba rabdare!

incercarea moarte n-are sau cel putin acest lucru imi spunea mama cand nu vroiam sa ma duc la un concurs sau olimpiada, motivand ca nu mai stiu nimic.suntem datori sa incercam sa luptam pentru ceea ce ne dorim.nimeni nu va lupta pentru noi daca nu incercam la randul nostru.in plus, nu vreau sa ma uit in spate, in trecut si sa regret ceva ce am facut sau ceva ce nu am zis.

speranta moare ultima sau cel putin asa mi-a spus un inger zambitor, care acum este unul visator!un alt inger intunecat mi-a spus ca speranta este pentru pierzatori.voi merge insa pe mana visatorului pentru ca asa ma simt mai umana, simt ca traiesc, respir si ca inainte de tot primeaza partea umana din mine.

rabdarea este pentru cei care sunt cu adevarat puternici.prefer sa rabd, sa astept pentru ca lucrurile care merita cel mai mult se obtin cel mai greu.acele lucruri sunt insa cele care imi aduc cea mai mare satisfactie, cele mai multe bucurii!sunt lucrurile pe care nu le-as regreta niciodata.nu-mi plac lucrurile care imi pica din cer fara sa misc o mana, m-as plictisi daca nu ar trebui sa duc o lupta invizibila cu viata.cel putin sper sa apuc sa o duc pana la capat sau cel putin sa incerc sa fac o figura buna!

 alaturi de aceste datorii, mai sunt un motoras numit vointa si un fior definit iubire!

vointa este cea care ne impinge de la spate, ne imbarbateaza atunci cand simtim ca suntem la capatul puterilor.dupa parerea mea, nu exista nu pot.atunci cand vrei ceva cu adevarat, lupti pentru el, nu te dai batut la primul obstacol care apare in calea ta!chit ca nu iti va reusi in totalitate, macar vei primi jumatate de masura din lucrul suprem la care aspiri!

legat acum de iubire…nu sunt nici experta, nici cea mai in masura sa descrie acest sentiment.stiu doar ca o iubire sanatoasa si adevarata aduce numai fericire!lacrimile si tristetea palesc in fata acelui “te iubesc!” mult asteptat.este acel sentiment care ne da putere sa ne transformam in ceva frumos, sublim si feeric.iubirea ne transforma in ochii persoanei iubite in acea perfectiune mult visata si ajungem astfel sa vedem un inger, cand ne vedem imaginea reflectata in oglinda.

aceste elemente ne fac pe noi simpli muritori sa simtim raiul pe pamant, desi ne plimbam visele prin noroi, ploaie si frig!ele ne amintesc ca aici ne este locul si ca doar noi putem sa il facem cu adevarat rai!

doar de noi depinde sa ne transformam in ingeri, indiferent de natura noastra, sa traim si sa ne miscam printre nori albi si pufosi!noi suntem ingerii!

dragostea, bat-o vina!

pentru a doua sau a treia oara in viata mea, am vazut ca fetele care au existat in viata fostilor mei prieteni ( si inca exista ) ii schimba in bine, reusesc sa faca ceea ce eu am reusit, doar ca  lor le iese mai bine!

acum cateva seri m-am intalnit cu ultimul meu fost prieten, am stat vreo 5 ore ca sa vorbim despre facultate si despre ultimile noutati din viata noastra.

plecand si despartindu-ne, am realizat ca in aparenta a ramas acelasi pe care il stiam, dar ca s-a schimbat foarte mult si ca prietena lui este “responsabila” pentru acest miracol.a ramas acelasi laudaros, numai ca acum este mai realist si mai sigur pe sine.

cat a fost cu mine, am reusit sa il imblanzesc, numai ca era ca intr-o cusca!acum cusca are zabrele largi, din care poate iesi cand vrea!acele zabrele l-au facut mai sigur pe el si poate mai indraznet.

felul in care el s-a schimbat pentru ea, m-a facut sa imi amintesc de faptul ca nu a fost singurul care a ajuns sa fie altfel si ca anumite fete au reusit sa faca ce m-am straduit eu sa fac inaintea lor.

deci bravo lor!bravo lor ca stiu si au rabdarea sa faca ce eu nu stiu sa fac!

multi se schimba, fie evolueaza, fie involueaza!tind sa cred ca dragostea scoate binele din noi!obsesia este cea care scoate tot raul la iveala.nu stiu insa cand dragostea ajunge sa fie obsesie si nici sa inteleg motivele!

stiu ca dragostea pe care ea o sadeste in inima lui, nu-l face doar un indragostit cu capul in nori, dar il transforma si intr-o persoana indrazneata, sigura pe ea, in stare sa transforme lumea in ceva mai bun!

se pare ca este adevarat ca “all you need is love!”

noi doi versus eu si tu

uitandu-ma in trecutul meu glorios si analizand tot ce am facut si nu am facut, pot sa spun cu mana pe inima ca nu regret nimic.nici macar faptul ca am pierdut o parte din mine.am foat norocoasa insa ca am sfarsit prin a gasi acea parte, prin a ma regasi pe mine.

nu vreau sa scriu despre iubire, despre acel “tu” care nu exista in viata mea, ci despre mania care va incepe pe data de 25 ianuarie 2008:targul pentru mirese!

adevarul este ca in jurul meu, nimeni nu mai vorbeste despre sine, despre acel “el” care este in viata ei, ci despre noi: despre filmul pe care l-am vazut noi, despre ce mancare i-am mai facut lui x.

in afara de asta, aflu cu stupoare ca la varsta de 22 de ani, in curand 23 de ani, multe persoane isi fac planuri de casatorie, altii afla cu mandrie in suflet ca vor fi parinti.

ma intreb ce mandrie este aceea de afla ca veti avea un copil, cand ai salariul minim pe economie, nu ai scoala vietii, dar ai casa si masina.

cel putin cei in cauza sunt mandri ca sunt si ei in pas cu moda si cu obiceiurile acestui an.

ma intreb unde ramane emanciparea femeii, unde raman acele dorinte de a ocupa anumite functii daca deja la 20 de ani unii se pregatesc de adus copii pe lume?

da, si eu iubesc copii, as fi vrut de la 15 ani sa fac unul, dar nu vreau sa nasc un copil si sa nu fiu langa el ca sa am grija de el.nu vreau sa mi-l creasca mama sau guvernanta.in afara de asta, vreau sa fiu pe picioarele mele si sa fiu in stare sa ma intretin eu, dar si pe el.nu am nevoie de banii parintilor mei…ce amuzanta e ideea de a face un copil stiind ca parintii mei au bani sa imi dea sa il cresc eu!!!

prefer sa fiu independenta!

multi m-ar putea contrazice spunandu-mi ca asteptand aceasta independenta, voi ajunge sa fac un copil la 30 de ani.le dau dreptate, dar mai pot sa adaug ca atunci  cand stii ce vrei si ai vointa sa lupti pentru acel lucru, poti sa nasti un copil la 27 de ani,  sa fii si judecator si sa fii si pe picioarele tale!!!

revenind la ideea care se afla pe buzele celorlalti, aceea de “noi doi”, imi spun sincer ca eu prefer in continuare sa copilaresc decat sa ma limitez la lucrurile pe care le facem noi doi.

nu vreau o nunta in graba pentru ca sta copilul sa se nasca, vreau o nunta obisnuita cu toate datinile, mai putin muzica lautareasca la petrecerea de dupa cununie.vreau sa depun niste juraminte in care sa cred si pe care vreau sa le respect.

nu vreau sa ajung sa regret nimic, vreau sa cred in acel cuvant “noi doi”!

am avut si eu acel gen de relatie in care totul se limita la noi doi si chiar nu mai vreau sa incerc una de acel gen!e mai bine ca fiecare sa stea la casa lui, sa ne intalnim ocazional, sa nu dau explicatii pentru iesirile mele si nici el sa isi exercite dreptul de “proprietate” asupra mea.

prefer sa ma limitez la un “eu si tu”, decat sa imi limitez existenta la noi doi!

eroul meu ,desi esti om

mereu mi-au placut desenele animate, eram fan Sailor Moon care lupta pentru binele lumii in care traia.de aici probabil si dorinta mea secreta de a face pe justitiarul si de a-i apara pe cei din jurul meu…intrebarea este insa cine ma apara pe mine de cei rai dar si de mine insami?

eroul meu preferat a fost Batman, cu a sa mantie intunecata…era om, era creatura a noptii, avea mereu o masca indiferent de faptul ca era om, indiferent ca era supererou!avea defecte si calitati, era ca mine si ca tine, desi ma indoiesc de faptul ca vreunul dintre noi are acea mantie, masca si acel batmobil!!!

revenind la lumea reala, cea in care am impresia ca traiesc, pot sa spun ca foarte rar am apelat la cineva ca sa cer ajutor.poate pentru ca nu vreau sa deranjez pe altii cu ale mele probleme, poate si pentru ca nu vreau sa ma ajute cineva din mila…

bineinteles ca poate cei din jur nu au cum sa stie ca am nevoie de ajutor, daca eu nu zic si nu ma deschid in fata lor.deci tot respectul meu pentru cei care stiu si indraznesc sa ceara ajutor!

pentru mine e o forma de auto-umilire, dar si eu fac acest pas cand stiu ca mai mult de atat nu pot sa fac si mai e nevoie de o fapta, o vorba, o carte!e un fel de recunoastere a limitelor noastre!

in ceea ce priveste pericolul pe care il reprezint eu insami pentru mine, inca nu am involuat atat de mult incat sa imi fac rau…desi au fost perioade in care parerea mea critica despre toti, dar si despre mine, mi-au alungat prietenii si visele.

recunosc, nu am fost mereu asa.au fost perioade in care fugeam de frica celorlalti.

acum am un erou, este totul pentru mine desi i-am pus niste pseudo conditii pentru a fi al meu erou!poate nu va reusi sa treaca de acele conditii, sa isi depaseasca umila conditie de muritor de rand, el insa va ramane eroul meu!

stiu ca el ar salva lumea mea, cu mine in ea!am incredere in el si in forta lui de a infrunta tot raul din lume, desi se autoproclama iubit si nu luptator!

mor in ale tale aripi albe

orbit de aripile tale moarte,

nu stii sa intelegi cum s-a putut

sa te pierzi, sa te ascunzi tacut

de acel tu ramas in clipe fade!

esti plin si mut de dilematice sperante

uiti de zambete, carari neumblate,

iar uiti de tine si un sarut plin de creante,

mergand atins de albe brate, alte…

te-nchini pe-un ros’ altar inchis

urand, blamand a mea credinta-n vis

si in ale noastre maini verzi-cenusii

caci eu m-arunc in moarte, soptind “sa fii”!