ai incredere in mine
imi ceri atat de mult…sa am incredere in tine, cand nu am incredere nici in mine?cum pot sa o fac, stiind ca si atunci cand pasesc, ma intreb de doua ori daca sa fac acel pas…nu pot sa am incredere in tine, doar daca mi-ai spune cuvinte magice…
la fel de magice ca si ceata de afara, care aparent iti ascunde defectele si lasa sa se vada o fiinta superba, aurita de atata fericire, idealuri, speranta…acea fiinta sunt eu, dar aparentele sunt inselatoare!
ceata care imi indeparteaza defectele, imi ascunde si podoabele…ochii inlacrimati si puri ai unui suflet de copil, buzele pline, rosii ale unui boboc de trandafir, un corp translucid, alb al unei fecioare.oare sunt eu cea pe care o descrie ceata?
nu am de unde sa stiu, doar nu am incredere nici in umbra mea conturata in graba de intuneric.atunci pe cine as putea sa cred?raspunsul intarzie sa apara pentru ca nicio parte din fiinta mea nu-l stie.
candva insa voi fi acea fiinta puternica pe care o tot visez, care va avea incredere in ea si in sentimentele sale.cateodata sunt asa, dar la primul hop uit de mine si de cea care se ascunde in spatele acelui tablou ideal…
uit ca sunt perfecta in imperfectiunea mea, in acele defecte care sunt calitati si acele calitati care pot deveni defecte…sunt perfecta si nu am niciun motiv sa ma indoiesc…sunt cea pe care oglinda o iubeste si o vede in fiecare dimineata, desfasurandu-se in ea…sunt eu, acel suflet calator care iubeste un inger zambitor si care nu renunta asa usor!
auzi-tu-m-ai?..nu renunt la o batalie care nici nu a inceput..nu renunt la mine!
