dupa discutia noastra de aseara care iar mi-a dat de gandit, am stat treaza…pana dimineata:trebuia sa imi lamuresc mie de ce sunt asa de fericita, de unde izvoraste ea si unde se duce…

sunt fericita pentru ca asa sunt eu, este acea parte din mine care straluceste, care imi da pofta de viata, care ma ridica atunci cand eu cad…in concluzie, sunt fericita din cauza mea.imi gasesc hrana psihica in ceea ce fac, simt, scriu…traiesc pentru mine!

acum stiu ca nu te mai iubesc sau cel putin ceea ce simteam eu dispare incetul cu incetul.pentru ca nu ai mai hranit acel sentiment. sau eu am fost cea care a incetat sa hraneasca acel sentiment care crestea in inima mea?

dragostea oricat de puternica este ea si oricat o strigam noi, are nevoie de hrana: de anumite gesturi simple care sa o faca si pe ea sa se simta puternica, deasupra lumii si a urateniei oamenilor.a mea nu a fost asa…a flamanzit, a slabit si din cauza indiferentei tale, a cuvintelor tale, a refuzului tau sa vezi lumea prin ochii mei, acum a murit.

nu stiu daca va mai fi ceva care sa o renasca.stiu ca pasarea phoenix a fost doar una, deci …

bucuria, fluturasii au disparut intr-o mare de vid, acum nu mai esti tu sau daca esti, esti bine ascuns.inima mea nu te mai cunoaste, a uitat forma zambetului tau.

tot ce ma mai leaga de tine acum sunt ochii tai si admiratia mea.am regasit acea prietenie frumoasa pe care tu mi-o urai!

sper ca tu sa stii si sa inveti sa iubesti…de mult timp, inima ta n-a mai incercat acest sentiment, eu voi ramane aici…asteptand pe acela care sa se piarda in ochii mei si eu sa fiu cea care sa indrazneasca sa se uite in ai lui.

voi astepta ca dragostea sa ma gaseasca!va veni si acea zi si cand va veni, eu ii voi iesi in intampinare!