that’s what I’m talking about

a fost o zi de pomina foarte amuzanta, dar si interesanta.in urma ei pot sa zic ca am ramas cu o diploma, dar si cu un lucru mai mult decat evident-asta este ceea ce vreau sa fac.cursurile astea sunt doar niste modalitati de a-mi pregati drumul…sunt doar niste indicii, chiar “borne kilometrice” care imi arata drumul…spre drepturile omului si dreptul azilului ))

stiu ce vreau sa fac, numai ca acum trebuie sa las totul la o parte, sa renunt la acea viata sociala si sa ma dedic acestui scop in jurul caruia graviteaza viata mea.cateodata ma intreb daca voi reusi, dar acum ma intreb de unde sa scot eu toata energia ca sa o fac si p-asta?simplu, e atat de simplu, mai ales ca trebuie sa imi tin mintea ocupata sa nu o ia pe aratura.

am mai facut-o si pe asta, sa lucrez, sa fug la scoala si sa mai si reusesc in ceea ce fac, dar trebuie sa renunt la aceasta distractie, la tot ceea ce ma face mai happy in aceste momente.ma incurajez spunand ca atunci voi avea timp berechet pentru tot, dar nu este asa.ma uit la tatal meu si vad la ce ora ajunge acasa…stiu, ii place ce face si i se dedica 100%, insa doar in timpul saptamanii.weekendul e pentru fiicele lui iubite!

si totusi, merita oare o meserie acest sacrificiu, sa renunti la o viata fara griji si distractie?nu stiu, dar sper sa aflu raspunsul asta cat mai curand!

p.s. imi spun ca va mai dura 2 ani sa stau sa invat sa intru la inm, dar o data ce esti intrat incepe acolo lupta supravietuirii….deci cand incetezi sa lupti, sa fugi sa te zbati sa iesi la suprafata?cand esti mic te bati cu ceilalti pe jucarii, cand esti copil,te bati sa fii seful gastii, cand esti adolescent, te lupti sa pari ca ceilalti-sa nu fii un outsider, cand esti matur…lupti, cand imbatranesti lupti impotriva varstei, timpului si sanatatii.deci?unde mai ajungem asa?