sa te respir

sa te simt, sa te miros si sa nu ma mai opresc.as vrea sa o fac, dar nu mai pot.

e ca si cum o febra a pus stapanire pe mine, ca si cum aceste cuvinte care stateau adormite in mine au luat viata, au prins curaj sa tipe, sa urle.pacat ca nu ma pot manifesta si eu, pacat ca nu pot sa dau din picioare, sa sparg ceva, sa rup ceva….totul e furie: ca sunt eu naiva, prostuta, ca sunt eu.

si daca n-as fi eu, cine as vrea sa fiu…poate cea pe care o vrei tu?poate persoana pe care o visez mereu….poate cea care a fost demult si care nu va mai fi.aceea fiinta slaba e inchisa bine, iese la suprafata doar in aceste momente de cumpana, de liniste cand gandurile dau navala peste mine…

si cine as mai vrea sa fiu?e atat de usor sa nu fiu eu, sa joc un alt rol…sa fiu cea pe care o vor toti!mai greu e sa fiu eu insami…am fost zilele astea asa cum sunt:timida, mica si gingasa…ai remarcat vreo schimbare?nu, doar mi-ai reprosat ca nu te bag in seama…ce simplu!

imi ridic ochii si nu imi dau seama unde sunt-in jurul meu numai culori pamantii.ma gandesc daca este real, gandul meu goneste in jurul camerei si ma intreb-ce folos?aici sunt si de aici nu plec.intrebarea e daca as pleca, tu ce ai face?

ai privi in urma mea fara sa faci nimic, fara nici cel mai mic regret, fara sa simti golul pe care il lasi in inima mea…asta e raspunsul realitatii.un alt raspuns mi-l dai tu in fiecare zi-nu te insela in privinta sentimentelor mele, nu e nimic- cred ca mai mult o zici pentru tine, sa te convingi ca nu e nimic…doar o alta forma de autoaparare.

asa cum ma apar eu neavand incredere in nimeni, dar avand incredere in toti…de unde crezi ca vin ranile mele, de ce tot vorbesc de cicatrici cand zic intr-una ca nu am incredere in oameni…o alta minciuna ca si tine, ca si mine…ca si tot ce simtim!si adevarul unde este?

raspuns: e uitat in zambetul tau pierdut in ochii mei intr-o dimineata de duminica….te iubesc!

winddy day

caut, ratacesc, abia respir si iarasi caut…caut un vis, un suras, o speranta moarta in inima ta, te caut pe tine si pe mine in sufletul tau, dar nu e nimic.si totusi, speranta este, abia se simte, dar exista sub forma unor sentimente sterse, palite in fata atator piedici, in fata vietii care nu a fost roz ca si culoarea cu care scriu.inca nu a venit timpul sa iti explic ce vad eu in inima ta, e randul tau sa faci pe chirurgul…imi voi astepta linistita randul si atunci vei afla ceva ce te va surprinde…nu numai tu poti sa imi ghicesti acele viitoare gesturi, nu numai tu stii prin ce trec sau ce gandesc.nu, nu ma stii, desi incerci!sunt o carte deschisa in aparenta, dar sunt mai inchisa…ca tine.ce mult ne asemanam in unele privinte, dar in realitate, suntem asa diferiti.

 desi azi nu ne-am vazut, a fost o zi atat de frumoasa in ciuda vantului care batea si a soarelui care mai mult imi ardea fata, in loc sa mi-o incalzeasca.iubirea ta care nu este, e ca vremea asta de afara…in aparenta atat de dulce, calduroasa si de fapt atat de aspra, de dureroasa.

asa cum m-au durut buzele dupa primul tau sarut daca pot sa il numesc astfel, asa ma ustura si fata acum in timp ce incerc sa ma incalzesc dupa o plimbare pe vremea asta.

da, asa e, e alegerea mea sa ma plimb pe vremea asta, asa cum pot sa zica toti ca e alegerea mea sa te iubesc.dar nu este asa…fac ce vreau cu viata mea, dar mai putin cu inima mea.

momentan simt iubire, simt cum ratacesc in intuneric in cautarea unei luminite de speranta care sa vina de la tine.stiu ca nu este acolo, dar eu tot caut…nu ma voi da batuta, nu inca, suntem abia la inceput sau mai bine zis la sfarsit de an.

sfarsit de an 2007 si inceput de an 2008, ma intreb ce schimbari se vor produce in viata mea, ce va fi nou si ce din noul nou va parea vechi.cateodata am senzatia ca traiesc intr-un cerc vicios, mai ales cand multe din zile seamana intre ele, nu se schimba nimic.

e un moment dificil in viata mea, ma simt la o rascruce si nu stiu in ce parte sa ma indrept.as putea sa incerc sa te uit, dar tot ne vedem la facultate.as putea sa nu mai vorbesc cu tine, dar eu as suferi ca ma simt apropiata si de tine ca prieten, deci incotro sa o iau?

pentru noi, va decide insa timpul si destinul….

that’s what I’m talking about

a fost o zi de pomina foarte amuzanta, dar si interesanta.in urma ei pot sa zic ca am ramas cu o diploma, dar si cu un lucru mai mult decat evident-asta este ceea ce vreau sa fac.cursurile astea sunt doar niste modalitati de a-mi pregati drumul…sunt doar niste indicii, chiar “borne kilometrice” care imi arata drumul…spre drepturile omului si dreptul azilului ))

stiu ce vreau sa fac, numai ca acum trebuie sa las totul la o parte, sa renunt la acea viata sociala si sa ma dedic acestui scop in jurul caruia graviteaza viata mea.cateodata ma intreb daca voi reusi, dar acum ma intreb de unde sa scot eu toata energia ca sa o fac si p-asta?simplu, e atat de simplu, mai ales ca trebuie sa imi tin mintea ocupata sa nu o ia pe aratura.

am mai facut-o si pe asta, sa lucrez, sa fug la scoala si sa mai si reusesc in ceea ce fac, dar trebuie sa renunt la aceasta distractie, la tot ceea ce ma face mai happy in aceste momente.ma incurajez spunand ca atunci voi avea timp berechet pentru tot, dar nu este asa.ma uit la tatal meu si vad la ce ora ajunge acasa…stiu, ii place ce face si i se dedica 100%, insa doar in timpul saptamanii.weekendul e pentru fiicele lui iubite!

si totusi, merita oare o meserie acest sacrificiu, sa renunti la o viata fara griji si distractie?nu stiu, dar sper sa aflu raspunsul asta cat mai curand!

p.s. imi spun ca va mai dura 2 ani sa stau sa invat sa intru la inm, dar o data ce esti intrat incepe acolo lupta supravietuirii….deci cand incetezi sa lupti, sa fugi sa te zbati sa iesi la suprafata?cand esti mic te bati cu ceilalti pe jucarii, cand esti copil,te bati sa fii seful gastii, cand esti adolescent, te lupti sa pari ca ceilalti-sa nu fii un outsider, cand esti matur…lupti, cand imbatranesti lupti impotriva varstei, timpului si sanatatii.deci?unde mai ajungem asa?

un “ceva”

Gabriel José García Márquez -”Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aştepţi mai puţin.”

Este un citat superb care mi-a dat ideea acestui blog, impreuna cu incurajarile unui bun prieten.Am fost unul langa celalalt atunci cand fiecare a avut de suferit din dragoste, am fost si vom ramane cei mai buni prieteni.

Acest blog nu este despre mine sau despre cel pe care il iubesc, este despre iubire in general, daca poate cineva sa generalizeze despre acest sentiment fara sa faca referire la experientele sale.

De-a lungul existentei mele si in ciuda celor abia impliniti 21 de ani, pot sa zic ca am ajuns sa iubesc:am iubit ca adolescenta, am dorit persoane si iubesc ca om matur.Abia acum vad cum e sa iubesti cu adevarat fara acele emotii adolescentine, fara ca vocea sa iti tremure, fara sa te intrebi ce sa zic sau sa fac, fara sa ma inrosesc cand il vad, fara sa fiu geloasa.Abia acum inteleg adevaratul sens al unor cuvinte pe care le-am rostit de multe ori- “Vreau sa fii fericit si fara mine langa tine!”.Acum, iubindu-te pe tine inteleg ce inseamna cu adevarat iubirea.Singurele lucruri ce nu au disparut sunt fluturasii pe care ii simt in stomac cand ma saruti si inima mea care bate foarte tare parca sta sa explodeze cand te vad.

Da, am iubit si ca adolescenta si a fost o experienta minunata prin care sper ca au trecut cel putin 50% dintre persoanele din jurul meu.Am simtit fluturasii, picioare care tremura, voce care se balbaie, obraji rosii.Da, le-am simtit pe toate si as vrea sa se repete, dar numai ca adolescentul din mine a disparut.Acum e altfel si stiu ca nu as mai simti aceeasi emotie cand as primi un mesaj de iubire…Sunt mai rece, experienta vietii mi-a aratat ca nu tot bla-bla-ul are valoare, mai ales cand stiu cat de frumos pot minti chiar eu.

Si intr-un sfarsit, am dorit fizic persoane fara sa ma lege ceva de ele, vreun sentiment, mai ales daca erau niste bruneti, creoli si cu gropite sau ochi negri.

Nu regret nicio iubire, regret poate ca nu am trait fiecare relatie la maxim, ca mi-a fost frica sa spun “Te iubesc!” cand trebuia.Vremea regretelor a trecut demult asa ca sincer zic, “Ganditi-va de doua ori mai mult atunci cand e inima voastra la mijloc si traiti clipa cand nu simtiti nimic!”.Viata e prea frumoasa sa o irositi printr-un regret!

In legatura cu acel citat de mai sus, acest domn are dreptate….intr-o oarecare masura: de multe ori acei fluturasi au venit cand ma asteptam mai putin, insa am si suferit cand viata mi se parea mai roz ca niciodata…Acum depinde de fiecare in parte si de cat ne atasam de un lucru, persoana …si cate sperante ne facem.Depinde de cate sentimente investim in acel ceva si cine e acea persoana pentru noi…Deci uitati-va langa voi, realizati ce simtiti pentru acel “ceva” si nu mai asteptati.Viata noastra atarna de un fir imaginar, de altfel si sentimentele sunt atat de instabile.Azi iubesti, maine urasti, duminica iti este indiferent!

ma doare

nu sunt inocenta, stiam ca acest moment va veni- cel in care tu ma vei evita, stiam ca acea seara nu va reprezenta nimic pentru tine.am stabilit ca acea seara nu va schimba cu nimic relatia noastra, dar azi ce s-a intamplat?

nu ai zis nici macar buna, n-ai schitat nici cel mai mic gest, pupicii traditionali au disparut…de zambet ce sa mai zic…a disparut o data cu fata ta, afundandu-se in revista aia blestemata.ma intorceam spre tine si tu…nimic.asta e, nu pot sa iti cer mai multe, dar ma doare…parca am zis ca suntem prieteni.

nu, nu sunt geloasa pe ea, chiar pe nimeni si nu din cauza ca mi-ai explicat ca nu reprezinta nimic pentru tine…pentru ca vreau sa fii fericit cu sau fara mine.nu pot sa fiu geloasa pe o persoana care te face fericit, sa simti iubirea din nou, sa vibrezi…desi eu as fi vrut sa fiu aceea.

tipul de la master cum il numim noi nu reprezinta nimic pentru mine pentru ca stiu ca se va intoarce inapoi de unde a venit, adica in trecut.a inteles si el asta azi cand i-am zis ca iubesc din nou si pentru prima oara cu adevarat.iubesc ca un om matur ce sunt;copilul posesiv si gelos a disparut ca prin minune.

am zis ca ceva s-a schimbat si nu inteleg de ce…fetele nu au stiut si nici nu aveam de ce sa barfesc cu ele…deci nu ti-am inteles toata reactia pe ziua de azi…am avut acea stare de neastampar pentru ca trebuia sa nu stau sa analizez tot ce faci sau zici.nu am vrut sa ma gandesc si acum fac acelasi lucru-imi tin mintea ocupata sa nu constientizez adevarul…ca ma doare atitudinea ta!sufar, dar prefer sa ma prefac ca totul este bine.azi am plecat, nu am mai zabovit ca inainte de frica atitudinii tale…rece si distanta!

o alta zi

se pare ca imi ajung si 5 ore ca sa ma trezesc si sa fiu fresh, dar tot ce imi provoaca starea asta e o stare de neastampar, de foc ce mocneste in sufletul meu…am avut o prima tentativa sa parasesc acest pat caldut, dar scotand piciorul afara, am decis ca e prea devreme sau poate e prea tarziu.

am adormit la loc si acolo erai tu, un vis mai dulce ca realitatea…in momentul in care te aplecai spre mine sa ma saruti, m-am trezit zambind si suspinand in acelasi timp…wish you were real!

mi-ai zis ca si variatiile mele despre iubirea mea pentru tine iti dau de gandit…scriu doar ce vreau sa aud si sa simti si tu…doar ca simt o conexiune intre noi, o legatura mai presus decat noi, mai ales cand ma pierd in ochii tai verzi, cand zambetul tau se identifica cu zambetul meu, se suprapun…totul unitar atat de mult visat.

am inteles mult mai tarziu ce a vazut ea cand te-a intrebat natura relatiei noastre…imi amintesc privirile din acea zi…din partea mea inocenta, iubire, …din partea ta-praf.

asa te-ai exprimat acum doua seri cand te-am intrebat ce este in sufletul tau…un praf ce sta sa se ridice.

cred ca singura mea problema este acum ce s-ar intampla daca praful s-ar ridica spre mine si daca amandoi am simti ceva real?

stiu ce simt pentru tine, dar mi-e asa de greu sa am din nou incredere, tot ma ard si tot raman cicatrici.cat de mare va fi cicatricea pe care o vei lasa tu?

m-ai invatat sa iubesc din nou tot vorbind de trecut, de fantome, de curajul meu nebun in cautarea acelei perfectiuni…ai zis ca ma admiri pentru asta!

imi luasem de mult timp ramas bun de la acele fantome ale trecutului, dar tot ma agatam de ele, stiam asta, dar tot o faceam…era modul meu de a ma apara-daca sfarseam din nou ranita, aveam pe cine sa dau vina ca nu pot fi fericita.a fost doar un pretext!acum stiu asta si imi cer scuze fata de toti cei pe care i-am ranit in cautarile mele.

P.S. legatura dintre noi am simtit-o cu mult inainte ca noi doi sa incepem sa ne cunoastem mai bine…au fost ochii mei ce s-au pierdut in ai tai, m-ai imbracat in verde…intr-un verde crud de primavara…am renascut din propria-mi tristete!

acum inteleg

…de ce ai zis aseara ca voi plange mai mult cand iti voi citi blogul.eu nu am inteles la ce te-ai referit.

ce ai scris tu va ramane intiparit in gandul meu.

abia acum, citindu-ti celalalt blog “cutia prafuita”, am realizat ce reprezinta ea pentru tine.acelasi cuvant l-ai folosit si in blogul dedicat mie.acum stiu, acum simt o cadere in gol…

ziua se schimba din roz in gri, dar nimic nu ma mai poate atinge, nici macar sentimentele pentru tine nu mai ies la suprafata.acum esti unul ca oricare altul desi numai eu stiu cat sufar.

dar cheia de care pomeneai tu am aruncat-o de mult timp, inainte sa te cunosc, mi-am inchis acolo in afara de sufletul meu,… toata iubirea din lume, visele si sperantele.

privesc in jurul meu, nimic nu mai e la fel, starile prin care treceam de obicei, sunt la fel de uniforme ca si gandurile mele.sunt rece ca marmura din facultatea noastra, la fel de alba, la fel de gheata oricat de cald ti-ar fi zambetul,orice ai reprezenta tu pentru mine.

desi sentimentele mele sunt neschimbate, nimic nu ma mai atinge…nici macar tu!

Biblia I Corinteni Capitolul 13, versetele 1-8

“1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.  
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.  
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.  
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.  
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;…”

De la un simplu film care arata simplitatea si felurile dragostei ( ma refer la A walk to remember), stiind totusi ca filmul e fictiune si mult bla-bla, ma gandesc la dragoste.

Nu e o fictiune, ea traieste intr-un fel sau altul in fiecare dintre noi si se manifesta in mii de feluri.Nu ma refer la dragoste trupeasca, ci la dragostea de mama, la cea pentru meseria practicata,la cea pentru bani…pentru o femeie/barbat.

Ma gandesc la sentimente care te inalta spre infinit, dar si te coboara in bezna lacrimilor.Cati oare nu suferim ca nu ne sunt impartasite aceste sentimente?Cati oare nu plangem cand…

Dar oare aceste lacrimi nu palesc in fata unui simplu “Te iubesc!”?Nu uitam noi toti de tot cand suntem imbratisati, cand stim ca persoana de langa noi are nevoie de noi ca sa fie fericita?

Punand totul in balanta, ajung la concluzia ca dragostea merita incercata pentru ca merita traita, visata!”Dragostea nu cade niciodata!”

Voi la ce concluzie ajungeti?

de la un mass

Imi place messengerul, sunt dependenta de el si acum cateva minute am gasit un mass, lasat offline de cel mai bun prieten al meu “…Viata e scurta, incalca regulile,iarta repede, saruta incet,iubeste cu adevarat, rade necontrolat si nu regreta nimic care te-a facut sa zambesti…”.

Cred ca este singurul mass primit pana acum care sa se muleze sufletului meu, sa i se potriveasca adevaratei mele imagini, adevaratului meu eu trezit la viata…

Azi am fost eu, aceeasi Muli de acum 4 ani, am revenit la aceleasi obiceiuri.M-am simtit perfect in pielea mea.

Sunt in oglinda, sunt eu, copilul care rade neincetat,care este vesel si care nu poate fi atins de nimic.Numai ca acum copilul imbraca forma unei femei in devenire,a unui matur.Ingerul de odinioara s-a transformat in ceva frumos, perfect din punct de vedere moral.

Trecutul exista, el m-a facut ceea ce sunt acum, si-a last amprentele asupra mea, asupra acelui mic rid de expresie de pe fruntea mea care apare atunci cand ma incrunt.A trecut vremea regretelor, a dorintei de a putea stapani timpul, de acum incolo privesc doar in fata, zambind.

N-am fost in viata mea mai fericita, zambesc fara sa am un motiv anume,traiesc si simt o pofta nebuna de viata.I’m back!

adio-ii spun iubirii

Sunt o masca si asa voi fi de acum incolo,vreau sa ma ascund si acolo voi ramane ascunsa, intr-o zi de toamna, pe un hol al Universitatii Nicolae Titulescu…pierduta intr-o stare de vid, de neinteles si de uitare.

Pumnalul pe care l-ai infipt in inima mea, tu cruda realitate, m-a oprit acolo,pe acel culoar al rolurilor,acolo stau si acolo voi ramane pana cand ii voi da vietii mele o noua semnificatie,cea a maturitatii.

Uit de copilarie, o pastrez acolo pentru ziua in care voi sti sa fac diferenta intre bine si rau, intre mine si tine, intre vis si realitate.

Un vis pentru care traiesc de atat timp, un vis ce ma face sa astept venirea serii, un vis ce ma face sa vreau intunericul deasupra luminii, a soarelui si a vietii.Sunt o fiinta nocturna si asa voi ramane,dar pana atunci voi incepe sa ma obisnuiesc si cu ziua, realitatea, maturitatea…si lumina.

Lumina ce se ascunde in spatele ochilor mei intunecati de atatea vise netraite, de atat somn nedormit.Azi las doliul pentru alb, las visul pentru adevar si te las pe tine prada uitarii, dulce si eterna iubire.